Pentru organizarea unui festival medieval după modelul celui de la Suceava

Banatul a solicitat sprijin Muzeului Bucovinei

Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială din judeţul Timiş a solicitat Muzeului Bucovinei informare şi sprijin pentru organizarea unui festival medieval al Banatului istoric după modelul celui de la Suceava. Agenţia menţionată a contactat Serviciul Relaţii Publice şi Evenimente Muzeale din cadrul Muzeului Bucovinei, care se ocupă de organizarea festivalului sucevean, precizând că intenţionează ca, împreună cu autorităţi locale din România şi Serbia, să atragă o finanţare europeană pentru organizarea unui festival medieval. Aceasta demonstrează că succesul Festivalului Medieval „Ştefan cel Mare” de la Suceava se regăseşte nu doar prin număr record de spectatori plătitori de bilete, ci şi prin „recunoaşterea calităţii actului cultural realizat, la nivel naţional şi internaţional”, a declarat şeful Serviciului Relaţii Publice şi Evenimente Muzeale, George Ostafi-Ost.

„De remarcat este că, în pregătirea unui asemenea proiect de anvergură, specialiştii ADETIM, reprezentaţi de domnul Bogdan Şoflău, i-au ales pe organizatorii festivalului medieval de la Suceava ca mentori şi sursă de know-how, deşi în România coexistă de peste10 ani în jur de 8 festivaluri de gen. Astfel, întâietatea Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava între manifestările de gen din ţară este, din nou, incontestabil afirmată, consfinţind profesionalismul specialiştilor în eveniment muzeal de la Muzeul Bucovinei Suceava”, a declarat George Ostafi.

În mailul transmis Muzeului Bucovinei consilierul ADETIM, Bogdan Şoflău, precizează că prin organizarea unei astfel de manifestări la Timişoara se intenţionează „crearea unei oferte culturale şi de divertisment complementară celei existente la nivel naţional, iar activitatea dumneavoastră, pe care o apreciem şi pentru care vă felicităm, este un reper pentru noi”. Bogdan Şoflău a solicitat informaţii sau recomandări necesare pentru a estima bugetul necesar pentru proiectul transfrontalier.

„Suntem conştienţi că nu aveţi obligaţia să ne furnizaţi astfel de date, de aceea un răspuns favorabil va fi cu atât mai apreciat”, a conchis Bogdan Şoflău.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: