Migranţi

Austria a început instalarea unui gard lung de 3,7 km la graniţa cu Slovenia

Austria a început ieri lucrările de instalare a unui gard metalic pe o lungime de 3,7 km la graniţa cu Slovenia, vizând un control mai bun al fluxului de migranţi, chiar dacă numărul acestora a scăzut în ultimul timp, transmite AFP, notând că ridicarea acestui gard este o premieră între două state membre ale spaţiului Schengen. Armata a început ieri lucrările pregătitoare la postul de la Spielfeld, prin instalarea stâlpilor care vor susţine gardul, a constatat un fotograf al AFP. „Ne va permite să dirijăm oamenii astfel încât să traverseze doar pe la un punct de trecere”, a explicat pentru DPA purtătorul de cuvânt al poliţiei, Leo Josefus.

La momentul anunţului, guvernul a dat asigurări că instalaţia va putea fi demontată rapid şi că este „conformă (regulilor) Schengen”.

După Ungaria, care şi-a închis total pentru migranţi frontiera cu Serbia, apoi pe cea cu Croaţia, prin intermediul gardurilor de sârmă ghimpată, Slovenia a instalat dispozitive similare la graniţa cu Croaţia, permiţând însă în continuare tranzitul migranţilor şi refugiaţilor.  Aceste măsuri, precum şi vremea rece şi eforturile Turciei de a combate traficul de persoane spre Grecia au determinat ca numărul de migranţi să scadă cu peste o treime în noiembrie, potrivit datelor ONU.  „În ultimele zile, au fost zero sosiri” la Spielfeld, a declarat Josefus, precizând însă că ieri au fost consemnate 1.200.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI