Două minore, de 10 şi 16 ani, lovite de maşini

> Prima, conducând o bicicletă, nu a respectat o indicaţie rutieră, dar cea de a doua traversa strada regulamentar

Fetiţa de 10 ani, din comuna Baia, circula luni, în jurul orei 9.50, cu bicicleta, pe str. Înv. Gheorghe Miserciu din localitate.

Ajunsă la intersecţia cu DJ 155P, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier „Stop”, a pătruns pe drumul judeţean fără să se asigure şi a fost acroşată de un autoturism condus regulamentar de un localnic de 22 de ani.

Din fericire, minora a fost accidentată uşor; dar a fost transportată cu o ambulanţă la spital, pentru investigaţii de specialitate.

Întâmplarea prin care a trecut o va obliga, probabil, să respecte, pe viitor, indicaţiile rutiere.

Adolescenta de 16 ani a fost lovită de o maşină tot luni, în jurul orei 11, când traversa strada pe la o trecere de pietoni, semnalizată şi marcată corespunzător, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

La volan era un şofer de 54 de ani, care nu a acordat pietonului atenţia cuvenită şi l-a acroşat cu maşina.

Fata a suferit leziuni uşoare, dar a fost, la rându-i, transportată cu o ambulanţă al spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI