Ofertă

Bunăvoinţa unui om în vârstă se câştigă în general greu. Este meritul (şi norocul) preşedintelui Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor de a fi câştigat bunăvoinţa marelui regizor Mircea Drăgan, noul cetăţean de onoare al judeţului. Cel a cărui operă cinematografică a fost readusă în actualitate în Bucovina, în care parte a filmelor lui istorice s-au turnat. I-am înmânat maestrului copia articolului semnat în ziarul nostru de Alecsandru Tanasă, în noiembrie 2011. Fostul primar al Mitocului Dragomirnei îşi amintea acolo de viaţa deturnată de filmări a locuitorilor comunei în vremea „facerii” filmului „Fraţii Jderi”. Acolo s-au realizat cadrele bătăliei de la Lipnic (Basarabia), în care Ştefan cel Mare îi bate pe tătarii năvălitori. Zilnic, primarul „mâna” către ceata figuranţilor circa 400 de cetăţeni din comuna sa, cu cai, căruţe, vite, oi, apoi numeroşi copii, toate cele de care realizatorul filmului avea nevoie.

„Îmi amintesc şi astăzi de acest om, care ne-a ajutat foarte mult, mai mult decât îi ordonau şefii lui. Trăieşte încă?!! Am să-i scriu…”, a spus Mircea Drăgan, puternic impresionat de primirea care i s-a făcut în Bucovina. Dar mesajul său cel mai important le-a tulburat pe gazde: „Vreau să fac film, încă pot, am nevoie de ajutor. Vă asigur că pot face film şi acum. Simt că m-aţi putea ajuta, un regizor are întotdeauna nevoie de ajutorul unei autorităţi.”

Remarcabilă ofertă! Poate că între isprăvile pe care le propune statutul de capitală culturală europeană va fi inclusă şi mâna de ajutor pe care remarcabilul regizor – are deja 83 de ani – o aşteaptă de la autorităţile Bucovinei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI