Pentru prima dată l-am cunoscut cu trei decenii şi jumătate în urmă, în cadrul unei acţiuni prilejuite de „Luna cărţii la sate”, ce s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Călineşti Enache, comuna Dărmăneşti, judeţul Suceava.
Cu acel prilej a făcut cunoştinţă cu domnişoara Tania Hnatiuc, cea care i-a şi devenit soţie.
I-am urmărit pe amândoi când, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava, prezentau diferite spectacole, mai ales cele din cadrul festivalului „Cântarea României”.
L-am întâlnit la şedinţele cenaclului organizat de Romică Calancea, cu sediul în cadrul fostei agenţii de bilete Tarom.
Acolo am întâlnit mulţi iubitori de literatură, pictură, dar şi rebus (pe celebrul rebusist Virgil Vârvăreanu), iar dintre toţi Ion Cozmei reprezenta pata de culoare. Era un fel de „rara avis”! Era întotdeauna plin de vervă, anima activităţile, fiind un „factotum”.
La un moment dat s-a apucat să traducă în limba ucraineană o variantă scurtă a celebrei balade „Mioriţa” şi am avut plăcuta surpriză când mi-a cerut părerea despre modul cum a făcut traducerea. Am fost mândru de acest lucru.
L-am urmărit la o serie întreagă de lansări de carte, al căror punct forte era Ion Cozmei, rostind epigrame.
A scris o serie de cărţi şi a tradus foarte mult din Taras Şevcenco. De câte ori se ducea la Călineşti Cuparenco, se oprea pe la mine şi-mi spunea: „Măi Kolea, mă duc în sătucul meu drag, leagănul Eminovicilor, să-l traduc pe Şevcenko…”. Mai ales că deseori sublinia că prin venele lui curge sângele eminovicilor, dar şi sânge ucrainean.
Era foarte mândru că era considerat ca fiind cel mai bun traducător şevcenkian!
A ars ca o făclie! Mai avea multe planuri, dar se pare că Sfântul Dumnezeu a avut alt plan cu el…
Fie-i ţărâna uşoară!
Comentarii