Un accident rutier mai puţin întâlnit s-a petrecut marţi după-amiază, pe raza municipiului Rădăuţi. În urma acestuia, o tânără mamă de 29 de ani şi fetiţa acesteia, în vârstă de 3 anişori, s-au transformat din pietoni în victime, angajate fiind într-o traversare regulamentară. S-a întâmplat, potrivit Biroului de presă al IPJ Suceava, în jurul orei 13, când tânăra rădăuţeană se deplasa cu fiica sa pe strada Ştefan cel Mare din localitate. Ajungând în dreptul unei treceri pentru pietoni, mama s-a angajat în traversarea regulamentară a drumului public. Atunci au fost lovite din plin, dar nu de o maşină, ci de bicicleta condusă de o persoană de sex feminin, care circula dinspre comuna Marginea către centrul municipiului şi care, după ce a oprit şi discutat cu mama, şi-a văzut mai departe de drum. În urma impactului, atât femeia, cât şi fiica ei au căzut pe carosabil, suferind leziuni uşoare. Acum poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea conducătoarei bicicletei implicate în evenimentul rutier.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii