Oricui îi cade în mână această carte – „Ţara de Sus, de mai sus” de Doina Cernica, Editura Muşatinii, Suceava, 2015 – se opreşte, de la început, la repetarea cuvântului sus. Mai întâi observă că are intenţia de a stabili o anumită arie geografică, ştiut fiind că în vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare partea aceasta binecuvântată de pământ românesc se numea Ţara de Sus.
Dacă ar fi rămas doar la această primă parte a titlului, nu ar fi exprimat bogăţia spirituală cuprinsă în cele peste 600 de pagini. Cu partea a doua, Ţara de mai sus, am intrat deja pe tărâmul imperiului sacru al poeziei, anunţând, parcă, paginile calde dedicate literaturii, în general, şi poeziei în special.
Cartea scriitoarei Doina Cernica, cu un har scriitoricesc aparte revărsat de-a lungul celor peste 20 de ani relataţi aici, în pagini ale diferitelor ziare şi reviste, ca jurnalist, le asigură prin ea însăşi perenitatea, ferind evenimentele relatate de efemeritate.
Pentru orice cititor avizat, ce se poate bucura de astfel de literatură, este uşor de remarcat buna credinţă şi surâsul indulgent, ce sunt calităţi ale oamenilor rari, cu care autoarea a observat şi a consemnat întotdeauna ceea ce a fost frumos, ziditor de suflet, înălţător, de valoare.
A schiţat, în cuvinte calde, chipuri de oameni ai Ţării de Sus, şi nu numai: scriitori, jurnalişti, poeţi, realizând portrete remarcabile. Nu a fost numai un observator detaşat, ci a cinstit cu prezenţa şi cuvântul îmbelşugat toate marile evenimente culturale ale perioadei cuprinse în carte (Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, lansări de carte, premieri la Teiul de Aur şi Argint, cinstiri ale scriitorilor mutaţi la Domnul, simpozioane, spectacole de poezie şi lumină).
Remarcabilă este osârdia cu care a notat (nume, date, locuri,impresii), dar şi generozitatea cu care a selectat. Din fiecare pagină se revarsă bucuria de a fi fost părtaşă la întâlnirea cu frumuseţea, aducând cinstire celor care au pregătit acele manifestări.
Toate aceste cuvinte pe care le-am înşirat alcătuiesc un buchet de flori de recunoştinţă pe care lumea scriitoricească a Sucevei îl oferă scriitoarei Doina Cernica.
Cei în haina mea cinstesc Sfinţii Credinţei, cercetătorii istoriei cinstesc Sfinţii Istoriei, iar criticii literari sau simplii cititori cinstesc Sfinţii Cuvintelor.
O dovadă vie a cinstirii Poetului Nicolae Labiş, care ar fi împlinit în decembrie 80 de ani, este festivalul care-i poartă numele. O alta este pleiada de poeţi ce i-a urmat şi cărora le-a deschis căi noi, lovind, ca viteazul din poveste, cu buzduganul de aur, în porţile proletcultismului. Le-a deschis, prin poezia sa, o cale nouă spre poezia vremurilor noastre, cei mai mulţi dintre ei fiind, la începutul carierei, laureaţi ai Festivalului „Nicolae Labiş”.
Dar socot că cea mai aleasă formă de cinstire a Poetului este de a i se citi poeziile. Cartea temeinică, cuprinzătoare, a istoricului literar Nicolae Cârlan va sta la temelia tuturor cercetărilor acelor care vor dori să afle, şi vor afla, ceva ce încă nu s-a spus despre harul de poet revărsat asupra lui Nicolae Labiş cu asupra de măsură.
Cartea scriitoarei Doina Cernica este o pledoarie pentru lectură. În zilele noastre cu o asemenea avalanşă de tehnicitate, ca să mai păstrăm ceva din puritatea sufletească dintâi trebuie să ne aplecăm, să găsim răgaz să răsfoim o carte; de poezie, de filosofie, de rugăciune.
Mărturisirea autoarei este tulburătoare: „pentru mâine, nu posibilii ei cititori mă preocupă, ci, ca pe atâţia alţi iubitori de carte, doar soarta Cărţii şi a Lecturii”.
Am reţinut cu bucurie scrierea cu majusculă a celor două valori spirituale, Cartea şi Lectura, aşa cum eu scriu cu literă mare Biserica, Sfinţii, Rugăciunea!
Monahia Elena Simionovici
Sfânta Mănăstire Voroneţ
* Cuvânt rostit de Monahia Elena Simionovici, vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, la deschiderea Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” 2015.
Comentarii