Demersurile pentru înălţarea Catedralei de pe zona cea mai înaltă a Sucevei au început imediat după Revoluţie, în prima jumătate a anului 1990, la vremea aceea asumându-şi meritul de a fi prima biserică ce se ridică în Suceava după 400 de ani. Dar, în 1995 încă nu era lămurit statutul terenului pe care urma să se construiască monumentalul aşezământ. Am realizat atunci o anchetă care pleca de la scrisoarea a zece dintre proprietarii ce fuseseră iniţial expropriaţi, dar care beneficiau deja de alt statut prin promulgarea celebrei Legi 10/1991, toate demersurile pentru obţinerea terenurilor pe care urma să se înalţe Catedrala trebuind reluate. Am convocat atunci opiniile tuturor părţilor implicate: proprietari, reprezentanţi ai Societăţii Credincioşilor Ortodocşi din Bucovina, titulara proiectului (dr. Victor Traian Pop şi ec. Filaret Părău), a Primăriei Suceava (ing. Gh. Toma, primar, şi Ioan Ciutac, şef serviciu fond funciar), a Prefecturii (ec. Ioan Băncescu, prefect), a Consiliului Judeţean (Constantin Sofroni, preşedinte).
Reproduc astăzi şi aici cuvintele dlui Constantin Sofroni, deosebit de semnificative şi valabile şi astăzi, la sfinţirea la 25 de ani după plecarea la drum a Catedralei, ce se va întâmpla duminică, 4 octombrie. Iată-le: „Proiectul Catedralei este unul îndrăzneţ. Catedrala Mileniului Trei are o valoare de simbol pentru ortodoxismul românesc şi cel european. Cu atât mai mult cu cât finele acestui mileniu doi va fi, se pare, al unui război – chiar (dacă numai) rece – confesional. Există un interes major din punctul de vedere al confesiunii cu care ne-am născut – acela de a realiza în numele şi pentru ortodoxie un edificiu care să consemneze pentru eternitate locul şi rolul ortodoxiei în România, în judeţul nostru. Catedrala se înscrie într-un ansamblu civic care este marcat şi de alte edificii decât cele confesionale, cu profil social, economic, cultural. Se are în vedere ca, pe partea cea mai înaltă a Sucevei, să se realizeze o piaţă – în cel mai adevărat sens al cuvântului – care să îmbine elementele tradiţionale ale zonei. De aceea, este evident că această investiţie trebuie să poarte amprenta utilităţii publice. În mod normal, acest spaţiu trebuie să devină patrimoniu public al aşezării, care să fie dat în folosinţă – în cote/părţi cu destinaţia precizată deja. Plecând de la ideea că actul fundamental – Constituţia – protejează proprietatea privată, Consiliul Judeţean a dispus, în conformitate cu legile în vigoare – Legea 33/1994 şi HG 583/1994 – constituirea comisiei de specialitate, care va analiza oportunitatea, necesitatea, regimul juridic al terenurilor şi clădirilor din perimetrul afectat şi modalităţile de despăgubiri a celor îndreptăţiţi. De fapt, într-un stat pe care-l voim de drept, acesta este singurul mod de rezolvare atât a problemelor cetăţenilor, cât şi a celor ale urbei”.
Constantin Sofroni, ca şi dr. Pop sau economistul Părău, nu mai sunt, ei dând de mult seamă pentru faptele lor de pe pământ, dar cuvintele fostului preşedinte Sofroni se pot aşeza, simbolic, între cele care au ctitorit maiestuosul aşezământ aflat în prag de sfinţire.
Comentarii