Politica românească e tot mai greu de înţeles şi de practicat. Cât despre studii care să surprindă realitatea acestor ani, să recunoaştem că politologii noştri n-au reuşit mare lucru. O spun ei înşişi. Însă nici n-ar fi avut cum să reuşească, fiindcă realitatea prezentului depăşeşte mereu imaginaţia, concluziile ştiinţifice fiind imediat contrazise şi chiar anulate de fapte, fenomene şi evoluţii greu de încadrat între practicile politice normale.
Privind în urmă, a se observa că în 25 ani de management al statului român şi al societăţii, niciunul dintre conflictele sociale de anvergură n-a putut fi rezolvat până la capăt. Astfel, bătălia între vechiul sistem creat de tovarăşi şi democraţia postdecembristă este încă de actualitate, ceea ce n-au luat în calcul analiştii fiind continuitatea prin noile vlăstare politice plămădite din acelaşi aluat. Că e vorba de continuitate se vede din percepţia generală că la noi nimic nu poate fi schimbat. De aceea, nici tendinţele reformatoare enunţate în campanii electorale nu se materializează în curente puternice de opinie, fiind înăbuşite de fiecare dată după alegeri.
Mă veţi contrazice că, în fond, aceasta este bătălia politică între nou şi vechi, obişnuită în toate democraţiile occidentale, numai că acolo formele învechite fie dispar prin ele înseşi, fie sunt înlăturate prin acţiuni ferme ale partidelor şi ale instituţiilor publice. Ei, bine, la noi acest principiu funcţionează anapoda: obişnuinţele şi formele mentale sunt adânc înrădăcinate, în consecinţă promovarea cadrelor de partid nu se face de regulă după merite şi competenţe, ci după criteriul loialităţii, al rudeniei, al clanului sau al găştii şi al puterii financiare.
În subsidiar, conflictul între sistemul ceauşist şi cei ce şi-ar dori democraţie până la capăt e generat şi de instituţia represivă a Securităţii, de eşalonul al II-lea al PCR, ambele metamorfozându-se sub ochii noştri de 25 ani: foşti securişti au devenit ofiţeri acoperiţi şi alături de garda nouă au contaminat toate sferele societăţii, dacă ne luăm după dezvăluirile şi destăinuirile apărute în spaţiul public, iar odraslele foştilor activişti, „tinerele vlăstare”, constituie azi speranţa capitalului autohton. Acoperiţii preferă, se spune, mass-media, Justiţia, Parlamentul şi consiliile locale, organele de forţă ale statului, societatea civilă şi chiar formaţiunile politice. Teoria de mai sus e foarte dragă scenariştilor de tot soiul şi populaţiei puţin şcolite, dar ea ascunde un adevăr pervers: campionii luptei anticomuniste şi antisecuriste au fost adesea tocmai aceia cu musca pe căciulă.
Un conflict surd, dar nesfârşit, între cetăţeni şi stat, de data aceasta, este acela legat de averea întregului popor de dinainte de revoluţie: privatizările, lichidările întreprinderilor, fondurile bancare au constituit un subiectul unui jaf naţional fără precedent în vreo ţară democratică, iar bunurile întregului popor au trecut cum-necum în proprietatea îmbogăţiţilor peste noapte, clasă care constituie baza politicii şi a economiei noastre, fără vreun interes să revoluţioneze economia şi societatea, nici să compară în faţa Justiţiei.
Alt conflict îngheţat este unul extern: ca şi alte ţări din vecinătatea imediată, România este prinsă în plasa intereselor Federaţiei Ruse: neputându-şi realiza visul de unitate naţională imediat după decembrie 1989, regimul Iliescu având alte preocupări atunci, lucrurile s-au complicat: întărită, Rusia doreşte acum să controleze vecinătatea apropiată, inclusiv Gurile Dunării, la fel cum controlează astăzi Transnistria, partea de dincolo de Nistru a Republicii Moldova.
De ce n-au fost tranşate definitiv aceste conflicte? Fiindcă n-au intrat decât de formă în vizorul aleşilor, al formaţiunilor politice, bătălia eternă a politicienilor fiind pe defalcarea avantajoasă a bugetelor publice şi împărţirea funcţiilor bănoase, eventual reprezentative.
Din păcate, în timp, conflictele acestea îngheţate au devenit sursa puterii politice, toate campaniile electorale fiind câştigate ori pierdute în principal pe seama lor. Este şi motivul pentru care candidaţii antisistem fac în continuare cariere fulminante.
Comentarii