În Cernăuţi, la “Zorile Bucovinei”

arcadie suceveanu oaspetele zoristilorDe-atâtea ori urcând în nordul Bucovinei, drumul a devenit ca şi acela spre Câmpulungul zonei natale ceva din mine, inobservabil şi vital. El duce obişnuit până în vecinătatea Primăriei, cu sediul Societăţii pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” Cernăuţi în dreapta, clădire în care a concertat Ciprian Porumbescu şi pe frontispiciul căreia flutură permanent tricolorul nostru. Deschisă spre Piaţa Centrală, a dispărutului monument al Unirii, străjuită acum de statuia lui Taras Şevcenko pe fundalul unei reproduceri a înscrisului emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun, un privilegiu vamal în care Cernăuţiul este pomenit pentru prima dată, Primăria are în stânga începutul Căii Domneşti din vremea Imperiului Austro-Ungar, botezată apoi cu numele ctitorului Unirii, Iancu Flondor, iar astăzi cu acela al unei scriitoare ucrainene, Olga Kobyleanska, născută la Gura Humorului. Expoziţie în aer liber, lecţie de istorie şi arte vizuale, restaurată şi devenită pietonală din 2008, anul marii sărbători a celor şase secole de atestare documentară, ea este considerată cea mai frumoasă stradă a oraşului, oraş cu care Ucraina se mândreşte pentru mulţimea şi diversitatea valorilor sale arhitectonice ce au rezistat eroziunii timpului şi violenţei evenimentelor. Cu draperii de flori înmiresmate îndărătul cărora se desfăşoară agreabil viaţa teraselor şi a restaurantelor, cu intrânduri din plante verzi dincolo de care mici magazine şi curţi interioare te întâmpină prietenos, cu arbori ale căror coroane fac din băncuţele aşezate în curgerea ei popasuri ispititoare pentru admirarea în tihnă a priveliştii, frumoasă din orice parte, din orice unghi, cu mirese adevărate şi caleaşcă element de decor, această stradă domnească a fost şi a rămas pentru mine înainte de toate strada redacţiei “Zorilor Bucovinei”, ziarul românilor din Ucraina.

I-am urcat treptele spre etaj prima dată în urmă cu peste 30 de ani. A fost o vizită fugară, aş spune chiar excepţională, deoarece ziariştii suceveni ajungeau la Cernăuţi în exclusivitate ca invitaţi ai cotidianului ucrainean “Radianska Bukovina”. Cu toţii însă ne-o doream mult de tot, şi ca să vedem oraşul din amintirile părinţilor şi bunicilor noştri, şi ca să ne întâlnim colegii de breaslă de la ziarul de limba română, solicitaţi cu astfel de prilejuri ca traducători. În această ipostază am cunoscut-o pe Maria Toacă, originară din Boian, pe atunci încă tânără absolventă a Facultăţii de Jurnalism din Chişinău, azi condei redutabil, distins în această primăvară, pentru un volum de publicistică dedicat Bucovinei, cu Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. “Zorile” aveau o echipă puternică, cu mulţi gazetari veritabili, şi cuvântul său era căutat şi primit cu nesaţ, chiar dacă apărea în haina străină a grafiei slave. „Prefabricatelor” perioadei li se alăturau, pe cât se putea, şi formulări inspirate, şi fraze în care pulsa talentul, deoarece toţi scriitorii al căror nume îl asociem azi cu nordul Bucovinei erau redactori sau colaboratori ai “Zorilor Bucovinei”. Mai mult, deşi supuse cenzurii, aici li s-au tipărit primele versuri, proze, traduceri, lucru pe care nu doar că nu l-au uitat, dar nu uită nici să-l menţioneze când se referă la ceasul debutului. Apoi povestea ziarului a continuat într-o manieră ştiută. În anii 90, a trecut, la început parţial, apoi integral, la grafia latină, obişnuindu-i sau reobişnuindu-i treptat cu aceasta şi pe numeroşii săi cititori. El însăşi a trebuit să înveţe să trăiască altfel, în permanentă confruntare cu noi şi noi dificultăţi. Echipa s-a micşorat drastic, a scăzut şi numărul apariţiilor pe săptămână, dar cum vorbim de o profesie a pasiunii şi a curajului, “Zorile Bucovinei” continuă să intre benefic în casele românilor din Ucraina şi să conteze în peisajul publicistic cernăuţean ca o prezenţă echilibrată şi constructivă. La anul va rotunji trei sferturi de veac de existenţă.

Cifra îmi evocă vârsta la care a fost sărbătorit anul trecut Mircea Lutic, primul dintre scriitorii deja afirmaţi pe care i-am cunoscut la cel dintâi drum al meu la Cernăuţi. Astăzi poet şi traducător de excelenţă, membru al Uniunilor Scriitorilor din Ucraina, Republica Moldova şi România, zoristul (secretar-general de redacţie, cred), m-a impresionat atunci cu cât de multe voia să ştie despre autori şi cărţi la îndemâna oricărui iubitor de literatura din Suceava, adică la nicio sută de kilometri distanţă de Cernăuţi, cu atât mai mult cu cât librăria lor, “Drujba”, părea aprovizionată cu titluri la zi şi din România. Abia mai târziu aveam să pricep diferenţa între ceea ce aveai şi ceea ce doar primeai sau cum va povesti peste ani, memorabil, poetul Ilie Tudor Zegrea, despre primul său drum în Ţară, la Suceava, mai exact despre întâia sa dimineaţă în care toată lumea vorbea româneşte: Nu puteţi să înţelegeţi, spunea, ce confort este să te trezeşti în limba ta maternă! Lucrase în redacţie şi Vasile Tărâţeanu, pe el însă aveam să-l cunosc peste ani, la Bacău, la o manifestare Bacovia. În schimb, din aceeaşi promoţie cu Mircea Lutic, şi prozatorul şi traducătorul Grigore Crigan, a fost un zorist de cursă lungă. Ca şi antologia lui Vasile Tărâţeanu, “Poezia Bucovinei”, “Cea mai curată lacrimă a noastră”, volumul său de articole şi interviuri dedicate lui Eminescu, prin interlocutorii aleşi, vorbeşte de o Bucovină literară întreagă. Mai mult de o Bucovină aparţinând României literare. De altminteri, aceluiaşi efort integrator i se subsumează şi almanahul “Ţara Fagilor” realizat de prozatorul, folcloristul şi traducătorul Dumitru Covalciuc, şi volumul de “Folclor stăneştean – în memoria lui Vasile Posteucă”, ediţie alcătuită de Ion Creţu, de Ion Filipciuc, din Câmpulung Moldovenesc, şi de Ion Posteucă, şi Dumitru Covalciuc, şi Ion Creţu cu partea lor de viaţă trăită în redacţia “Zorilor Bucovinei”. Nu doar cu perioadă zoristă, ci legaţi în continuare de ziar sunt şi poeţii Simion Gociu şi Ilie Tudor Zegrea, acesta din urmă preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Cernăuţi. Şi trebuie neapărat să-l menţionez şi pe poetul Dumitru Mintencu, din generaţia mai tânără, cu atât mai mult cu cât am făcut parte din juriul care i-a acordat Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru o carte de versuri de incontestabil talent.

Tradiţia paginilor deschise literaturii este respectată şi de actuala echipă, cu preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, Nicolae Toma, redactor-şef, şi cu Maria Toacă şi Felicia Nichita-Toma, condeie de bază. Numai că Nicolae Toma a mers mai departe. El a îmbogăţit viaţa culturală a oraşului Cernăuţi cu manifestări de deosebită calitate şi atractivitate dedicate cărţii şi înaintaşilor iluştri. Casa Mare a “Zorilor Bucovinei” şi-a deschis larg uşile în anii din urmă cernăuţenilor dornici de întâlniri cu scriitori, de lansări de carte, de recitaluri poetice şi artistice. Aici au fost organizate comemorări ale foştilor colegi de redacţie, poetul Ion Chilaru, Vasile Leviţchi, poet, prozator, traducător de prim rang, ale omului de radio şi scriitorului Mircea Motrici, cu lansarea volumelor sale postume, aici au fost sărbătoriţi la aniversarea zilei de naştere mulţi dintre autorii zorişti amintiţi, aici cititorii l-au avut oaspete pe Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Şi aici a fost marcată în noiembrie anul trecut, într-un fel de neuitat, Ziua Bucovinei, cu reprezentanţi ai Consulatului General al României de la Cernăuţi, ai Mănăstirii Putna, ai ziarului “Crai nou” Suceava, ai Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbierea” Suceava, ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni, prilej cu care Casa Mare a “Zorilor Bucovinei” a fost împodobită cu portretele lui Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, realizate de pictorul cernăuţean Mihai Alisavetei.

În ultima săptămână a lui iulie, o nouă chemare a lui Nicolae Toma şi a zoriştilor săi ne-a dus spre nord, pe cea mai frumoasă stradă din Cernăuţi, în casa limbii, literaturii, sufletului românesc care este redacţia “Zorilor Bucovinei”, ca să sărbătorim 150 de ani de la naşterea lui Iancu Flondor, ctitorul, cavalerul Unirii. Desigur, avea dreptate (câtă dreptate!) prietena noastră Maria Toacă, atunci când îşi exprima convingerea că evenimentul ar fi meritat “o măreaţă solemnitate în Sala Sinodală a Reşedinţei Mitropolitane din Cernăuţi, unde, cu 97 de ani în urmă, s-a decis destinul istoric al Bucovinei”. Dar cum gândul la cei care au fost şi la cei care ne vor urma se înalţă şi din catedrale, şi din case simple numai după măsura inimii, să ne bucurăm că l-am trăit din nou împreună acolo, sus, în unicul spaţiu în care pe strada Iancu Flondor de odinioară de trei sferturi de veac se gândeşte, se vorbeşte şi se scrie fără întrerupere româneşte.

În imagine: Arcadie Suceveanu (care, de asemenea, a debutat în “Zorile Bucovinei”), oaspetele zoriştilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: