GAL „Confluenţe Nordice”, realizări de aproape 100%

Vineri, la Primăria Gura Humorului, a avut loc prezentarea bilanţului pe doi ani a Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Confluenţe Nordice” din care fac parte 12 primării din zonă şi mai multe ONG-uri şi societăţi comerciale. Preşedintele acesteia, Marius Ursaciuc, a declarat că asociaţia a finalizat 9 sesiuni de depunere de proiecte, rezultatele concretizându-se în 29 de contracte de finanţare în valoare totală de peste două milioane şi jumătate de euro. Cel mai bine din acest punct de vedere stă comuna Cornu Luncii, cu şase contracte de finanţare, urmată de Stulpicani şi Ciprian Porumbescu cu câte patru, Berchişeşti şi Gura Humorului cu câte trei, Drăgoieşti, Ostra şi Capu Câmpului, câte două, Slatina, Valea Moldovei şi Păltinoasa câte unul, Mălinii rămânând „pe zero”. Valoarea ajutorului public nerambursabil al contractelor semnate este de 2.531.372,55 euro, reprezentând 99,26% din valoarea totală alocată prin Strategia de Dezvoltare Locală a Asociaţiei GAL ”Confluenţe Nordice” care însuma 2.550.000 euro. (D.T.G.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI