Nu puţine au fost, în ultimi ani, strădaniile unora sau altora (persoane, asociaţii, organizatori de festivaluri etc.) de a pregăti dispoziţia sucevenilor spre teatru, de a genera un public de teatru, în fine de a face teatrul acceptat de comunitate fără a fi ignorat, dispreţuit sau falimentar. Iar aceste demersuri au presupus aproape întotdeauna gratuitatea spectacolelor (şi a tot ce se întâmplă şi costă în spatele lor!), eventual cu explicaţia (doar până la un punct sustenabilă) că nu puţini le-ar vrea, dar, dacă nu sunt astfel ajutaţi, categoric îşi pun pofta-n cui. Iar pe de altă parte, cel puţin indirect, întreţinând păguboasa idee că actul cultural, oricare ar fi el, tre’ să fie, pentru beneficiarii săi, gratuit. Sub forma unei graţioase donaţii pe care, la un moment dat, „cineva” (persoană sau structură cumva interesată, chiar şi numai în sensul de mai sus), din bani publici sau privaţi, iată că o face… Perspectivă în contradicţie cu orice altceva se întâmplă în jur, unde totul costă. O soluţie mi s-ar părea ca „gustul publicului” să fie testat în coparticipare; în loc de o invitaţie gratuită, un bilet la preţ redus (de 15-20 lei) cu ajutorul sponsorilor n-ar fi probabil chiar de speriat şi nici n-ar fi comparat cu kilul de brânză sau de carne. Şi ar indica mai limpede cum se raportează cultura la alte trebuinţe reale ale cetăţeanului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii