Origini…

Am citit înaintea dvs. mărturisirile prof. Oltea Prelucă (preambul la „Impresii de la o şcoală de vară”, din 6 august a.c.), cele despre scrisoarea trimisă de o fetiţă din raionul Vulcăneşti al fostei URSS, în urmă cu peste 40 de ani, „pentru al doilea elev din catalog”-ul clasei a IV-a dintr-o şcoală sătească din nord de Românie… Iată că doar aşa, din sipete zăvorâte ale memoriei, mi s-a deschis cale spre amintirea că, pe la sfârşit de ani ’70, am primit şi eu câteva ilustrate (una de la o elevă din Slobozia Ialomiţei), pare-se trimise şcolii, iar apoi găsindu-li-se adresanţi precişi de învăţătoare. Le-am răspuns, iar pe urmă au prins a-mi sosi altele, trimise mie anume, de-acum cu regula ca, după recepţia uneia, să trimit altele zece. Poate că o dată am procedat astfel, iar la un an-doi pare-se că „jocul” s-a rupt. Cine-l va fi început? Bănuiesc că din şcoli pornise ideea ce viza ca, din depărtări, cât mai mulţi elevi să se cunoască, să povestească despre aşezările şi şcolile din care provin… Era încă vremea oracolelor şi albumelor, a vacanţelor prevestite între elevi de foi împăturite, cu înscrisuri (versuleţe şi urări), împodobite cu desene şi poze decupate din revistele ilustrate. Aşadar, reţelele de socializare funcţionau, fără să aibă nume şi proprietari, precum azi. Iar eu nici până azi n-am ajuns în Slobozia Ialomiţei despre care voi fi aflat că există mai întâi din ilustrata unei necunoscute şcolăriţe.

N-aş fi scris aici aceste rânduri dacă în subsolul articolului citat, postat ulterior pe site-ul ziarului, un anonim (vădind că nici n-a înţeles ca atare textul) ne-a transmis câteva rânduri, ipoteza sa de plecare fiind că nenumita destinatară ar fi primit acea scrisoare deoarece a avut „origini sănătoase” (iar de aici o construcţie care nici nu mai are legătură cu subiectul), aşa cum erau acestea înţelese într-o epocă pe care, în mod clar, anonimul prea puţin o cunoaşte. Dintr-o privinţă, e bine că nu le-a trăit; din alta, ar fi bine să primească scrisori dinspre anii aceia, pentru a-i înţelege un pic mai bine.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: