Dacă te abaţi pe o stradă lăturalnică din Rădăuţi, nu se poate să nu rămâi fascinat de imaginea unei case vechi, desprinsă parcă dintr-un basm, cu prinţi şi prinţese fără de cusur.
În broşura tipărită cu prilejul împlinirii a unui sfert de veac de activitate a Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Rădăuţi se arăta: „Lupta naţionalistă a învăţătorimii din Districtul Rădăuţi, începută de G. Brăilean, în 1900, a luat avântul dintr-o zi în alta, până ce în ziua de duminică, 1 martie, 1908 ajunge să se dea lovitura decisivă. În această zi, în urma unei chemări (convocări) semnată de: actualul director şcolar, domnul George V. Ichim, fost învăţător şi actual profesor secundar în retragere domnul Dionisie Cavaler de Soroceanu, domnii directori şcolari George Popadiuc şi Dionisie Tofănel – s-a adunat întreaga dăscălime a districtului Rădăuţi şi în încăperile şcoalei primare de copile, condusă de doamna directoare Ana Voronca, în mijlocul unui entuziasm înălţător s-a ţinut întrunirea.
Am să vă spun o poveste veche de o sută de ani şi mai bine.
„Frumoasa din Frumosu” o dezmierda Dionisie Cavaler de Soroceanu pe soţia sa. Din anul 1788, în familia Soroceanu se moştenea titlul nobiliar. Leontina era cu adevărat izbitor de frumoasă. O fotografie veche ne-o înfăţişează purtând flori în păr şi şiraguri de perle la gât, zâmbind cu ochii, aşa cum îi stă bine unei femei delicate. Avea să vadă casa în care urma să-şi petreacă restul vieţii chiar în ziua nunţii, când la poartă o aştepta o fanfara militară. „Frumoasa din Frumosu” se căsătorea cu Dionisie Soroceanu. Aveau să îi aibă ca moştenitori pe Adonis, Virgil şi Veronica. Superba vilă Veronica încântă ochii trecătorilor, plină de mister şi patină veche.
Dionisie Cavaler de Soroceanu s-a născut la 25 septembrie, 1872, în Călineştii lui Cuparencu. Era fiul preotului Gh. Soroceanu din Ciocăneşti. În 1888, a absolvit Gimnaziul Superior din Rădăuţi. A fost învăţător vreme de 40 de ani. L-au purtat paşii pe drumuri precum Vicovu de Jos, Horodnic de Jos, Marginea. În 1906, învăţătorii din Rădăuţi i-au încredinţat doleanţele lor, aşa că pentru şase ani avea să-i reprezinte la Conferinţa pe ţară. Anul 1907 a fost efervescent. Împreună cu alţi confraţi a pus bazele organizaţiei profesionale a învăţătorilor din districtul Rădăuţi. Organizaţia se numea Reuniunea învăţătorimii din distr. Rădăuţi. A fost ales preşedinte. În 1908, avea să-şi dea adevăra măsură. Căpitanul austriac al districtului Rădăuţi îi propunea să sărbătorească, printr-o manifestare, 60 de ani de la urcarea pe tron a împăratului Frantz Josef I. Dionisie Soroceanu a organizat o serbare românească. Muzica fanfarei militare, venită din Fălticeni, se auzea până sus, sus în văzduhuri. Era în luna lui iunie. Rădăuţii răsunau de valul ariilor româneşti şi al cântecelor naţionale. „La câteva zile însă, numai ce s-a trezit domnul Soroceanu chemat la Prefectură, pe atunci Căpitănie, unde căpitanul măsurându-l cu o privire plină de fulgere l-a întrebat: Acum ce mai ai de gând să faci cu reuniunea dumitale, în judeţul Rădăuţi, după cele petrecute cu sărbătorirea împăratului? Vroieşti poate să romanizezi judeţul?? Să nu uiţi că încă nu te afli în România!!!” Aceasta este mărturisirea documentelor. Cavalerul Soroceanu nu s-a înspăimântat, ci şi-a văzut mai departe de opera începută. Au trecut 107 ani. Paşii lui Dionisie Soroceanu se aud parcă târziu în noapte pe strada Vasile Conta. El, cel care şi-a dorit emanciparea sătenilor, de undeva, din sobrietatea lumilor paralele îşi ţine fruntea sus şi inima dârză. Oameni fără de seamăn au trăit în Rădăuţii Bucovinei de odinioară! O strănepoată a lui Dionisie Soroceanu, superba Iulia, povesteşte: „Au trăit frumos şi s-au iubit cu adevărat. După moartea lui, străbunica l-a plâns în fiecare seară şi-mi amintesc adesea că se ruga s-o strângă Dumnezeu mai repede, să ajungă să fie cu el, dincolo”.
Opreşte-te, călătorule, şi citeşte această poveste. De dragoste, de demnitate, de mândrie naţională.
Comentarii