Înainte de vacanţă

Poliţiştii suceveni au predat copiilor din Breaza o lecţie de prevenire pe linie rutieră

Aproape 250 de elevi, profesori şi părinţi din localitatea Breaza au participat pe 2 iunie la o activitate-concurs, cu tematică preventivă pe linie rutieră, încă o tentativă de responsabilizare a celor mici în faţa pericolelor la care se expun atunci când ajung în preajma şoselelor.

foto-breaza-2Poliţiştii suceveni au organizat această acţiune pentru că, odată cu vacanţa, destui copii, cu sau fără biciclete, devin victime ale accidentelor rutiere.

„Apropierea vacanţei de vară pentru copii impune desfăşurarea unor activităţi preventive, în special pe linie rutieră, de natură a reduce riscul de accidente rutiere, în mod deosibit cu implicarea copiilor şi bicicliştilor. Organizarea de activităţi interactive pentru copii, care să cultive atitudinea preventivă şi să-i responsabilizeze pe cei mici, este o prioritate pentru poliţiştii suceveni” a comunicat subcomisar Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.

foto-breaza-3Acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul a 5 ore, în intervalul orar 12-17, în ajutorul copiilor venind agent-şef adjunct Dumitru Ţăran şi agent Dragoş Onofrei, din cadrul Postului de Poliţie Breaza, dar şi directorul Şcolii Gimnaziale Breaza, profesoarele Carmen Dumitrescu şi Gabriela Zdrob, şi primarul comunei, Gheorghe Lesenciuc.

Punctul culminant a fost concursul de îndemânare cu bicicleta pe un traseu tip poligon, la care au participat 19 elevi. Cei mai buni, la final, au primit diplome şi premii.

Doi copii, cazuri sociale, elevi la şcoala din Breaza, au primit, cu sprijinul poliţiştilor şi Primăriei Comunei Breaza, două biciclete.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI