Victor Ponta

E adevărat că sunt salarii mici, dar greva funcţionarilor publici e cea mai proastă soluţie

Premierul Victor Ponta le-a cerut ieri ministrului Muncii, Rovana Plumb, şi ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, să continue discuţiile cu sindicatele funcţionarilor publici, afirmând că greva acestora „e cea mai proastă soluţie”, deşi admite că salariile în domeniu sunt foarte mici.

În opinia prim-ministrului, cei care vor fi afectaţi de o eventuală grevă a funcţionarilor sunt cetăţenii care plătesc taxe şi impozite. „Vom încerca să avem venituri decente, dar discutând şi punând pe masă toate resursele pe care le avem. Greve care, de fapt, pe cine afectează? Pe cetăţeanul care plăteşte taxe şi impozite şi din taxele şi impozitele cetăţeanului putem să mărim salariile funcţionarilor. Adică are un sens şi o logică să nu îl pedepsim pe cetăţean. (…) Să rămâneţi în dialog, să discutaţi, să găsim soluţii. Sincer să fiu greva e de departe cea mai proastă soluţie posibilă. Dacă îl sancţionăm pe cetăţean, nu obţinem mai mulţi bani pe care, după aceea, să îi dăm către funcţionari”, a explicat Ponta.

Vicepreşedintele CNS Cartel Alfa, Petru Dandea, a anunţat marţi că neaplicarea legii salarizării unitare va genera oprirea, în data de 30 aprilie, a activităţii tuturor membrilor de sindicat din administraţia publică, ceea ce înseamnă că peste 30.000 de oameni, la nivel naţional, vor intra în grevă generală.

Conform reprezentanţilor Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, în data de 30 aprilie, nu se vor elibera acte şi nu se vor încasa bani în administraţia publică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI