Rugbi, Divizia Naţională

CSM Bucovina Suceava a „rupt” doar o „cracă” din Stejarul Buzău

> Într-un meci contând pentru etapa a IV-a, Stejarul Buzău – CSM Bucovina Suceava 24-18 (14-12)

În cadrul etapei a IV-a a Diviziei Naţionale de rugbi, CSM Bucovina Suceava a jucat pe terenul grupării Stejarul Buzău. La capătul unui joc aprig disputat, gazdele s-au impus cu 24-18 (14-12). În urma acestui rezultat, gruparea suceveană a luat doar punctul bonus defensiv şi are 10 puncte în clasament.

Pentru CSM Bucovina Suceava în partida cu Stejarul Buzău au marcat: Bursuc şi Scolobiuc, câte un eseu, acelaşi Scolobiuc reuşind o transformare şi două lovituri de pedeapsă.

„Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm acest meci. Am comis o sumedenie de greşeli în apărare, iar linia noastră de «treisferturi» a fost uşor de penetrat. Sper să ne concentrăm mai bine în jocurile ce vor urma”, a declarat antrenorul echipei CSM Bucovina Suceava, Constantin Vlad.


Alte rezultate consemnate în etapa a IV-a a Diviziei Naţionale de rugbi:

CSM U 23 Bucureşti – CSU AV Arad          76-3

RC Bârlad – Ştiinţa Petroşani                44-0

Poli Iaşi – CS Năvodari                          13-14

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI