Suta

Mare la stat şi nu straşnic la sfat, iată că preşedintele K.W. Iohannis a numărat de curând (inclusiv conform unei „obligaţii” politico-administrative din perspectiva căreia, după prima sută, praguri de evaluare sunt anul, anii) suta de zile la Cotroceni. Etapă văzută de el ca „un prim pas către România pe care o construim împreună”. S-ar putea înţelege că, trecând vremea sloganurilor şi a îndemnurilor propagandistice, sugestia sa este cât se poate de limpede: preşedintele ţării (bunăoară, acum, K.W. Iohannis) este una/unul, iar ţara (pe cât este cu putinţă) una ar trebui să fie spre a atinge, cât mai curând, ţelurile spre care aspiră. Că preşedinte fără de ţară şi ţară fără de preşedinte sunt de folos doar clevetitorilor şi duşmanilor. Altfel, cine ar putea fi împotriva cuvintelor-cheie pe care le-a enumerat (din nou) cu acest prilej preşedintele: justiţie, educaţie, reconstrucţie, reformă, consens, prosperitate, încredere, viitor. Altfel…, nu-i aşa că în mai fiecare dintre aceşti termeni ar trebui să ne regăsim şi noi, după ştiinţă şi puteri? Fiindcă până şi atunci când preşedintele ţării cere „reconstrucţia clasei politice” (poate nu sunteţi de acord?…), n-ar trebui să ne aşteptăm (doar) ca aceasta să se primenească singură, pe dinăuntru şi pe dinafară, întrucât un astfel de proces dificil trebuie stimulat, presat mereu de cetăţeni. Prima sută a preşedintelui s-a consumat. Noi cum ne-am consumat-o?