Primul ministru grec Tsipras afirmă că nu caută motive de discordie cu Europa

TsiprasPrimul ministru grec Alexis Tsipras a declarat că nu căută motive de discordie cu Europa după ce ţara sa rămasă fără lichidităţi a prezentat o listă de reforme în încercarea de a obţine de la creditorii ei fondurile atât de necesare, relatează Reuters.

Guvernul de stânga al lui Tsipras a fost de acord să prelungească fondul de salvare a ţării de 240 milioane de euro în februarie, deşi cu ajutorul îngheţat, iar acum trebuie să convină asupra unui set de reforme pe care le-a trimis vineri creditorilor UE-FMI pentru a preveni intrarea ei în faliment.

Ţara obosită de austeritate va rămâne fără bani până la 20 aprilie dacă nu este deblocată finanţarea atât de necesară, a declarat o sursă pentru Reuters. „Problema lichidităţilor împiedică în mod natural situaţia dar cred că va fi abordată imediat ce vom ajunge la un acord asupra reformelor”, a declarat Tsipras într-un interviu pentru ziarul Real News. După ce a răspuns la unele întrebări asupra încercării guvernului de a combate corupţia, Tsipras a fost întrebat dacă vrea o ruptură sau o soluţie cu partenerii Greciei. „Punctul meu de vedere a fost întotdeauna acelaşi: zdrobirea corupţiei, o soluţie cu Europa”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI