Pentru creditul la centrala nefuncţională

ANAF a executat silit Primăria Câmpulung Moldovenesc cu 2,3 milioane lei

> Primarul cere Guvernului să preia creditul

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, consideră că localitatea este condamnată la lipsă de dezvoltare pentru un credit accesat în 2004 şi care nu a avantajat în niciun fel municipiul prin construcţia centralei de cogenerare care nu va fi pusă în funcţiune niciodată, întrucât nu este rentabilă în condiţiile în care locuitorii şi-au găsit soluţii alternative de încălzire.

Mihăiţă Negură

Mihăiţă Negură

Mihăiţă Negură a declarat că este de neînţeles de ce ANAF a executat silit doar municipiul Câmpulung Moldovenesc dintre cele 61 de localităţi care au contractat împreună cu Consiliul Judeţean Suceava un împrumut pentru proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”.

Astfel, potrivit lui Negură, judeţul Suceava, reprezentat prin Consiliul Judeţean Suceava, împreună cu alte 61 de localităţi din judeţ, printre care şi Câmpulung Moldovenesc, au contractat un împrumut de la Deutsche Bank – Agenţia London în valoare de 86,3 milioane de euro pentru realizarea programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”. Valoarea împrumutului pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost de 13.469.130 euro, cu o perioadă de rambursare de 20 de ani şi o perioadă de graţie de cinci ani de la ultima tragere.

„Ratele de capital au fost plătite de Ministerul de Finanţe, care este şi garantul acestui credit, până în septembrie 2014, dobânzile aferente creditului şi penalităţile fiind plătite din bugetul local” a spus primarul.

El a menţionat că, în data de 5.12.2014, prin adresa nr. 40.635 trimisă către Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung Moldovenesc, Primăria Câmpulung Moldovenesc a fost înştiinţată că a fost emis titlu executoriu pentru suma de 2.148.855 lei, întrucât a expirat scadenţa ratei de credit din septembrie 2014.

Ulterior, în data de 23.03.2015, municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost obligat să achite suma de 2.305.677,81 lei reprezentând debitul aferent fondului de risc şi accesoriilor aferente debitului.

Mihăiţă Negură a declarat că a supus dezbaterii această situaţie în şedinţa conducerii judeţene a PNL Suceava.

„Vineri a avut loc o întâlnire a celor peste 50 de primari PNL cu conducerea judeţeană a PNL, în care s­a analizat situaţia dificilă în care se află cele 61 de localităţi. Totodată s­a luat hotărârea de a se întocmi săptămâna următoare un memoriu semnat de primari, care va fi înaintat Consiliului Judeţean Suceava, Ministerului de Finanţe şi Parlamentului României” a declarat Negură care a subliniat că Primăria Câmpulung Moldovenesc este singura primărie executată silit din cele 61 de primarii şi s­a întrebat de ce doar Câmpulung Moldovenesc a fost pusă în situaţia aceasta.

„Dacă nu se va găsi o soluţie prin care creditul respectiv să fie preluat de Ministerul de Finanţe, atunci câmpulungenii au de plătit timp de 15 ani aproximativ 18 milioane euro pentru o investiţie nefinalizată şi care nu va funcţiona niciodată. Dezvoltarea municipiului va fi blocată timp de 15 ani” a declarat primarul Mihăiţă Negură.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI