leg sfoara de sfoară şi mâinile de sfoară
copacul mă pândeşte şi mă imită cu vântul
în spate
cartea aceasta o voi citi pe furiş, să nu mă prindă
ochiul-boului, sulfina, ielele şi vaideielele
în hora mirosului sălbatic de pădure tăiată;
este o carte înaltă şi grea, despre izvoare
în care se oglindeau zeii
soarele nu apunea pe atunci, ca-n orice
copilărie a zilei;
aici au fost trepte spre templu, sfoara
care-mi leagă mâinile mă trage în sus,
printre puii de piatră în scutece verzi,
nu sunt prizonieră, nu încă, nici
victimă a acestei mirări,
urc pentru că filele cărţii sunt mai presus
de mine,
doar de acolo, din vârf, sensul lor poate fi desluşit.
VALERIA MANTA TĂICUŢU
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii