I s-a furat portofelul în timp ce umbla în portbagajul maşinii

Unui bărbat de 31 de ani din municipiul Suceava i s-a furat portofelul într-un mod mai puţin obişnuit. Hoţul a trebuit să se dovedească iute de mână, dar şi de picior. Şi, în plus, să aibă mult curaj.

Marţi, în jurul orei 20, bărbatul a coborât din maşină, pe strada Zorilor din municipiu. În timp ce umbla în portbagaj, cineva i-a furat portofelul şi a dispărut ca prin farmec.

În portofel omul avea vreo 1200 de lei. După dispariţia banilor, el a cerut ajutorul poliţiştilor.

Cercetările au demarat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI