> a afirmat patronul Lufthansa
Patronul grupului aerian Lufthansa, Carsten Spohr, a anunţat ieri că avionul companiei low-cost Germanwings prăbuşit marţi în Alpii Francezi era „tehnic ireproşabil” şi a calificat accidentul drept „inexplicabil”, transmite AFP. „Avionul era ireproşabil tehnic, iar cei doi piloţi erau experimentaţi”, a adăugat patronul grupului Lufthansa.
Avionul Airbus A320 decolase marţi dimineaţă de pe aeroportul El Prat din Barcelona având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, destinaţia fiind Dusseldorf. Conform numelor de pe lista pasagerilor, 67 dintre aceştia sunt germani, dintre care 16 liceeni veniţi în Spania într-un schimb şcolar, şi 45 spanioli. Ministrul de externe Philip Hammond a anunţat că cel puţin trei cetăţeni britanici se aflau la bordul avionului. Doi australieni care şi-au pierdut viaţa în accident au fost identificaţi ca fiind o femeie în vârstă de 68 de ani şi fiul său în vârstă de 29 de ani, a declarat şi ministrul de externe australian Julie Bishop. Ministerul de Externe de la Bogota a anunţat moartea a doi cetăţeni columbieni aflaţi la bordul avionului. De asemenea, printre victime se mai află doi argentinieni, un danez şi cel puţin un cetăţean belgian, iar autorităţile din Mexic au evocat prezenţa „probabilă” a doi mexicani în avion, potrivit AFP.



























Comentarii