Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat ieri dimineaţă opt percheziţii în Botoşani şi Suceava, într-un dosar ce vizează posibile fraude de fonduri europene, pe două proiecte derulate în judeţul vecin. Este vorba de proiectele „Reabilitarea sistemu-lui de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice” şi cel privind construcţia „Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv – Cornişa Botoşani”.
Procurorii anticorupţie au descins, printre altele, şi la Primăria Botoşani şi la sediul firmei Modern Calor, din aceeaşi localitate, dar şi la o firmă din Suceava, Inginer Consultant SRL, cea angajată în supervizarea implementării proiectelor europene.
Am fost informaţi că sunt în obiectivul DNA cinci suspecţi persoane fizice şi o persoană juridică, cu suspiciunea de comitere a infracţiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, abuz în dare de mită, conflict de interese, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Fapte ce ar fi condus, în final, la obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
























Comentarii