Mai mare amenda decât valoarea lemnului pe care-l transporta fără acte

Un bărbat din comuna Baia se va gândi de acum înainte de două ori dacă să mai transporte cu autoutilitara din dotare material lemnos neînsoţit de actele necesare după ce a primit o amendă mult mai mare decât valoarea mărfii transportate. Ghinionul omului a venit pe parcursul zilei de miercuri, în jurul orei 16:00, când un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata a oprit pe DJ 208D, pe raza localităţii Hânţeşti, autoutilitara condusă de bărbatul de 32 de ani, care transporta material lemnos. În urma controlului, lucrătorii IPJ Suceava au constatat faptul că şoferul nu deţine documentele necesare de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 2,00 metri cubi deşeuri fag, în valoare de circa 300 lei. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.171/2010 privind regimul silvic (act normativ care prevede amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei), iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Adâncata.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI