Zvonuri tot mai insistente despre despărţirea lui Tony Blair de soţia sa, Cherie

Fostul premier britanic Tony Blair şi soţia sa, Cherie, se pare că s-ar fi separat, dar nu intenţionează să divorţeze, scrie ziarul „Daily Mail”, comentând volumul „Blair Inc: The Man Behind The Mask”, de Francis Beckett, şi o serie de declaraţii ale unor cunoscuţi ai celebrului cuplu. În prezent, şapte ani după ce au părăsit reşedinţa londoneză din Downing Street 10 rezervată premierului Marii Britanii, Tony şi Cherie Blair duc vieţi separate şi sunt doar rareori văzuţi împreună, potrivit declaraţiilor unor vecini. Unii au spus că el nu prea trece pe la locuinţa comună, iar alţii au povestit că ea are, de multe ori, un aspect deprimat când participă la acţiuni publice. Zvonurile despre o posibilă despărţire a soţilor Blair au început să circule mai intens în urmă cu şase luni, când Cherie a participat la un eveniment de binefacere doar în compania fiicei sale Kathryn.

Cu toate acestea, soţii Blair nu au în plan şi o despărţire legală. „Dacă Cherie s-ar gândi la divorţ, Tony ar face tot posibilul să o împiedice”, a declarat, pentru cotidianul britanic, o persoană apropiată familiei fostului prim-ministru.

Motivele presupusei despărţiri nu se cunosc, dar „The Daily Mail” prezintă două ipoteze, bazate pe informaţiile din cartea lui Francis Beckett. O primă posibilitate este că ea are încă resentimente legate de faptul că a fost obligată să joace rolul de „soţie de premier”, care îi displăcea şi care implica renunţarea, pentru o vreme, la cariera ei de succes în avocatură. Pe de altă parte, se pare că şi presupusele lui aventuri extraconjugale au afectat căsnicia cu Cherie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI