0,91 la mie alcool în aerul expirat avea un sucevean de 50 de ani care conducea, duminică după-amiază, un autoturism, pe strada Aron Pumnul din municipiul Suceava.
Starea de euforie l-a făcut să piardă direcţia de deplasare şi să ajungă cu maşina în gardul unei case. I-a distrus proprietarului doi stâlpi ai gardului, dar şi poarta şi, după toate, s-a ales cu dosar penal.
Probele biologice recoltate mai târziu, la spital, vor dovedi o alcoolemie, cel mai probabil, dublă faţă de cea în aerul expirat, valoare ce-i va „garanta” şoferului petrecăreţ nu doar suspendarea carnetului, dar şi consecinţe penale mai grave.
























Comentarii