Circ la Vicovu de Sus cu un localnic beat, prins conducând cu permisul reţinut

> Bărbatul a petrecut o noapte în arestul IPJ şi este pasibil de arest preventiv

Un localnic din Vicovu de Sus, în vârstă de 45 de ani, a ajuns duminică în arestul IPJ, iar ieri în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.

Individul a făcut un adevărat circ în preajma poliţiştilor şi jandarmilor care, duminică noapte, în jurul orei 23,15, l-au oprit în trafic pentru control.

La verificarea în baza de date, echipa de control a constatat că vicoveanul conducea autoturismul având permisul de conducere reţinut.

Când i-au comunicat ceea ce aflaseră şi că urma să fie condus la sediul poliţiei pentru cercetări, bărbatul a încercat să fugă. Dar a fost prins şi imobilizat. Pe lângă toate, el mirosea puternic a alcool, motiv pentru care poliţiştii i-au solicitat să dea proba etilotestului. Însă bărbatul din Vicovu de Sus a refuzat vehement.

Ulterior a fost condus la spital, unde, în prezenţa medicului de gardă, a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Şoferul a avut timp să se trezească din beţie în arestul IPJ, unde şi-a petrecut noaptea de duminică spre luni, şi din care a ieşit doar când a trebuit să se prezinte în faţa magistraţilor Judecătoriei Rădăuţi, cu propunere de arestare preventivă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI