Inspecţia Judiciară a demarat un control de fond privind activitatea desfăşurată între anii 2013-2014 la DIICOT structura centrală şi Serviciul Teritorial Suceava. Controlul, dispus prin ordinul inspectorului şef, vizează eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi va începe pe 16 martie, urmând să se deruleze până pe 27 martie. Verificarea va fi efectuată de şase inspectori la DIICOT Central şi doi la Suceava. „Vizează întreaga activitate managerială pe anii 2013 şi 2014. Atunci când se face verificarea activităţii manageriale se are în vedere întreaga activitate desfăşurată în cadrul structurii centrale şi a structurii teritoriale Suceava. (…) Este în planul controalelor de fond pe care le desfăşoară în mod constant IJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii instituţiei pe 2014.
Ea a spus că structura DIICOT nu a mai fost verificată de mult timp, respectiv 2006, adăugând că în funcţie de neregulile care vor fi găsite se poate dispune revocarea celor care mai sunt în funcţie şi se pot formula propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii. „Nu am putut face un control la toate structurile teritoriale pentru că numărul inspectorilor judiciari nu permite aşa ceva”, a arătat Manea.
Ea a explicat că după 27 martie se va finaliza controlul, iar ulterior, în termen de 30 de zile se va întocmi Raportul care va fi transmis Secţiei pentru procurori a CSM.
























Comentarii