Cu duioşie, pentru Petrea Fasolă

Nici nu mai ştiu câtă vreme a trecut din ziua în care m-am decis să merg până la Siret răspunzând invitaţiei profesorului Vasile Costan, pe atunci preşedintele filialei Ligii Judeţelor Abuziv Desfiinţate. O organizaţie cu o poveste destul de romantică, dacă putem spune aşa. În orice caz eram la începutul gazetăriei şi scriam cu o pană destul de ascuţită, lucru care nu era pe placul tuturor. Oricum aş fi dat-o, cineva tot se simţea ofensat, dar exerciţiul în sine avea să-mi atragă şi prieteni. “Ţine-o aşa, că o zici bine!”, mă încuraja profesorul Costan, un om cu simţul umorului, cu care moartea însă nu a glumit. În definitiv, moartea nu glumeşte cu nimeni. L-a luat repede dintre noi. Nu cred să fi împlinit 52 de ani. Am mers aşadar împreună la Siret, unde ar fi urmat să aibă loc o reuniune privind reînfiinţarea judeţului Rădăuţi. Primar al oraşului era Petrea Fasolă, despre care auzisem o sumedenie de lucruri frumoase: că e un bun gospodar, că se implică în viaţa aşezării, că a schimbat faţa locurilor şi altele. Nu ştiu însă ce s-a întâmplat în acea zi, dar în Primărie nu avea nimeni cunoştinţă de reuniunea cu pricina. Fiind după ora programului, în instituţie nu se mai afla decât cineva de la pază, care şi-a manifestat regretul că nu ne poate ajuta. Am mers aşadar în parcul central şi am stat aproximativ 30 de minute aşteptând. Numai profesorul Vasile Costan, hâtru cum îi era felul, ştia ce mai aveam de aşteptat. Vizita la Siret a fost un eşec şi nici judeţul Rădăuţi nu a mai apărut pe harta României cu marginile pe care le doreau visătorii. O cauză pierdută, pentru care s-au risipit energie, timp şi bani. Dar dacă nu contează capătul drumului ci modul în care călătoreşti, membrii Ligii Judeţelor Abuziv Desfiinţate au purces la drum cu suflet, entuziasm şi dăruire. Dorinţa le-a fost atât de aprinsă încât finalul ratat nu a mai contat. M-am întors în acea zi cu peniţa răzvrătită şi pusă pe harţă. Aşa că am prezentat la redacţie un pamflet din care reieşea că la Siret nici pietrele din pavaj nu au vreun rost şi nici soarele nu răsare când trebuie, asta dacă nu cumva din cauza primarului în funcţie. Nu ştiu ce faţă o fi făcut Petrea Fasolă citind articolul, dar ştiu că atunci când am intrat în biroul dumnealui, răspunzând invitaţiei pe care mi-o făcea pentru a clarifica lucrurile, s-a uitat la mine şi a râs în hohote vreo zece minute. Eu priveam perplexă, neînţelegând ce se petrece. “Ptiu, Doamne, bată-te să te bată, eu credeam că ai 100 de kilograme după cum scrii!”. Am râs şi eu, pecetluind în acel moment un respect pe care aveam să i-l port mereu. Acea întâmplare îl făcea să zâmbească ori de câte ori ne vedeam. Zilele trecute, când am aflat că a murit (la vârsta de 78 de ani), am avut un sentiment de duioşie pentru omul puternic, distins, care a fost primar la Siret şi viceprimar la Rădăuţi, absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Mi-l voi imagina întotdeauna zâmbind. Aşa e bine să şi-l amintească toată lumea. Îmi pare rău că moartea nu a mai avut răbdare. Îmi pare rău. Ar fi meritat să se mai bucure o vreme de respectul comunităţii. În definitiv, o parte din viaţă şi-a petrecut-o gândindu-se cum să facă ce este mai bine pentru comunitate. Şi a făcut multe lucruri demne de laudă. Un om de ispravă.