Bucovina, cu alţi ochi şi alt penel

Impresia primă este de neaşteptată întâlnire cu înălţimile şi văile înzăpezite ale Alpilor sub albastrul intens şi curat al cerului. Dar picturile sireteanului Ovidiu Buzec oglindesc iarna în singurătăţile ţinutului natal, aşa cum probabil a rămas întipărită în ochii şi sufletul copilului care a fost artistul în cine ştie ce incursiuni îndrăzneţe şi tensionate, care supradimensionau formele de relief şi tăcerea locurilor.

Fireşte, previzibil, lucrurile nu sunt aşa de simple când tablourile din expoziţia ,,Alb de Bucovina” au parte de privirea unui cunoscător de pictură de calibrul conf. univ. dr. Sabina Fînaru de la Universitatea ,,Ştefan cel Mare” Suceava,   invitată să-şi prezinte aprecierile în deschiderea expoziţiei, eveniment petrecut vineri, 20 februarie 2015, la Galeria de Artă ,,Ion Irimescu” Suceava.

Aprecieri, de data aceasta din lăuntrul breslei, a formulat şi Lucia Puşcaşu, preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Cunoscuta artistă plastică a reamintit întâi participanţilor că Gheorghe Ion Anghel, profesorul de pictură al lui Ovidiu Buzec la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, recent absolvită, este, ca şi valorosul artist Marin Gherasim, originar din Bucovina, deţinătorul medaliei de   argint a Salonului Artiştilor Francezi din 2006. După care a vorbit despre această ,,o altă Bucovină” propusă de Ovidiu Buzec, cu referire la lucrările lui Gabrel Baban şi ale lui Dumitru Rusu, şi ei iubitori ai peisajului din nordul nostru de ţară. Despre pictor, ,,foarte serios şi foarte ambiţios”, a povestit Niculai Moroşan, prietenul lui Ovidiu Buzec şi curatorul personalei sale.

Mulţumind colegilor de penel şi publicului pentru susţinere, Ovidiu Buzic a vorbit despre Bucovina sa ca despre ,,o oază de linişte”, ,,loc de meditaţie, de regăsire de sine, de linişte interioară”, o Bucovină prielnică reveriei, făcând trimitere la însemnătatea primordială acordată de Rembrandt atmosferei în pictură.

Aşadar, o altă Bucovină sau mai exact Bucovina văzută cu ochii şi penelul altui artist ne aşteaptă la Galeria de Artă ,,Ion Irimescu” Suceava. Va fi o întâlnire surprinzătoare, chiar dacă aţi citit aceste rânduri.               

                     

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI