Traian Băsescu

„Plec liniştit de la Cotroceni”

baseFostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat ieri, în redacţiile ziarelor „Evenimentul zilei” şi „Libertatea”, că pleacă „liniştit” şi „împăcat” de la Cotroceni, încurajat şi de faptul că ceea ce a fost bun în cele două mandate ale sale a fost recunoscut public. „Plec liniştit (…) şi probabil m-a încurajat în acest sentiment şi ceea ce am văzut prin presă în ultimele săptămâni. Oricât m-au tăvălit, ce era de recunoscut au recunoscut”, a declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că nu a avut emoţii la predarea mandatului şi nu ar fi observat ca noul preşedinte Klaus Iohannis să fi avut emoţii.

Traian Băsescu a mai menţionat că ar prefera ca oamenii să-i spună „domnule comandant” şi nu „domnule preşedinte”, menţionând că mandatul său de şef de stat a expirat, dar brevetul de comandant de navă este valabil până în anul 2016.

Fostul şef al statului a spus că intenţia sa este de a se odihni o perioadă, după încheierea celor două mandate.

Cred că raportul MCV va fi foarte bun

Fostul preşedinte Traian Băsescu crede că următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în cazul României va fi foarte bun, aducând ca argumente deciziile Parlamentului faţă de procedurile judiciare solicitate de procurori în cazul unor deputaţi şi senatori. „Deja sunt vreo trei ani de când se spune: DNA e în regulă, ANI e în regulă, Parchetul General e în regulă, Înalta Curte e în regulă, lipsă de voinţă politică pentru combaterea corupţiei datorită poziţiei Parlamentului. Şi când te-a pus la lipsă de voinţă politică în lupta împotriva corupţiei, s-a terminat, n-ai cum să intri în Schengen. Rămânem, dar poate să-ţi dea drumul pe aeroporturi şi porturi, separat de Bulgaria. Pe frontiera terestră suntem la pachet. Dar eu cred că acum, după voturile astea date în Parlament, raportul va fi foarte bun. Pentru că aia ne încurca întotdeauna (n.r. — lipsa de voinţă politică)”, a spus şeful statului.

La începutul lunii decembrie, experţii Comisiei Europene s-au aflat la Bucureşti pentru evaluarea progreselor înregistrate de România în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Raportul MCV ar urma să fie dat publicităţii la începutul anului viitor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI