In memoriam Cornelia Maria Savu (n. 4.09.1954 – m. 22.11.2014)

„Astfel plecam din cuvinte

Îngheţând într-o trestie seara…”

cornelia-maria-savu-foto-alex-calcatingePoeta Cornelia Maria Savu s-a născut în Vatra Dornei. A fost profesoară de limba engleză în comuna Cârlibaba, judeţul Suceava, şi în Vatra Dornei; ziaristă la „Curierul Naţional” şi redactor la Editura „Ion Creangă”. A colaborat cu versuri la „România literară”, „Pagini bucovinene”, „Luceafărul”, „Amfiteatrul”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Bucovina literară” etc.

A publicat mai multe volume de versuri printre care: „Totem în alb” (1973), „Uraniu, forme şi oameni de zăpadă” (1978), „Emblema” (1980), „Aventuri fără anestezie” (1983), „Semne de viaţă” (1987) ş.a.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România; a fost decorată de Preşedinţia României cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004).

Esenţa poeziei sale se află într-un fragment scris de Nicolae Balotă, care a semnat prefaţa volumului de debut: „Nimic din imagismul neînfrânat al atâtor pseudolirici, nimic din desfrâul metaforic care ne îndepărtează uneori de poezie ca de tărâmul gesticulaţiei sterile. O concentrare asupra mijloacelor, o decantare a apelor afectului, o înaintare sigură în universul verbului… O înclinaţie vădită spre dramatic face ca plasma lirică să prindă forme baladeşti, ori parabolice. Poezie a unei inteligenţe care-şi pune necontenite întrebări şi se lasă întrebată de tot ceea ce întâmpină”.

Cornelia Maria Savu scrie o poezie „perfect sincronă a celeia practicate de colegii săi de generaţie” (Ioan Holban).

Despre poezia Corneliei Maria Savu au mai scris Nicolaie Manolescu, Mihail Iordache, Adrian Dinu Rachieru.

Poeta rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o ca o fire veselă, mereu deschisă comunicării şi prieteniei.

 

GHEORGHE C. PATZA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI