MAI: 79 sesizări de posibile contravenţii sau infracţiuni electorale; 25 nu se confirmă

79 de sesizări privind posibile contravenţii sau infracţiuni electorale la turul II al alegerilor prezidenţiale s-au înregistrat duminică la nivel naţional, angajaţii MAI stabilind că 25 nu se confirmă, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă.

Majoritatea sesizărilor, circa 70%, au fost înregistrate în mediul rural iar 72% din reclamaţii au fost primite prin sistemul de urgenţă 112. „În prezent se fac verificări în 20 de situaţii de posibile infracţiuni electorale şi mai multe fac referire la cazuri de corupere a alegătorilor. Toate se află în cercetarea structurilor de poliţie pentru a se vedea dacă se confirmă sau nu”, a spus Dajbog.

În ceea ce priveşte contravenţiile, MAI a anunţat că au fost aplicate nouă sancţiuni în valoare de 7.500 lei şi două avertismente scrise. Majoritatea acestora s-au dat pentru continuarea propagandei electorale şi sfătuirea alegătorilor cu ce candidat să voteze.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: