Metanie pentru Preasfințitul Episcop-Vicar Timotei Prahoveanul, reverență pentru mireanul Cristinel Aioanei

30 octombrie, ziua Sfinților Mucenici Zenovie și Zenovia, precum și a Sfântului Apostol Cleopa (semnificativă dată pentru formarea sărbătoritului!). Zi de binecuvântată slujbă liturgică a hirotonirii întru arhiereu după aproape 26 de ani de viață monahală a Preacuvioșiei Sale Timotei.

 

În haina amintirii i-am parcurs din nou treptele devenirii: 13 noiembrie 1966: s-a născut în ziua Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscop al Thesalonicului (cu siguranță, un semn providențial!); Copilăria și primii ani de școală în perimetrul Rădășeni – Fălticeni (treapta I la Liceul „Nicu Gane”), seminarul la Neamț, studiile teologice la Iași și București; 1 februarie 1989, tuns în monahism; Cu dăruire de sine, osteneală și pioșenie urcă treptele devenirii: ierodiacon, arhidiacon, ieromonah (Iași, 1993), protosinghel, arhimandrit (2002), exarh cultural al Arhiepiscopiei București, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Superior al Așezămintelor Românești de la Locurile Sfinte. Summa cum laude nu doar pentru doctoratul în Teologie, ci pentru toată lucrarea sa jertfelnică de rugător întru Domnul. Acestea sunt datele care îl legitimează in nuce pe sărbătoritul de astăzi căruia aprobarea Sfântului Sinod i-a răsplătit vrednicia arhierească, însoțită de părinteștile aprecieri și binecuvântări ale Preafericitului Patriarh Daniel. Astăzi la Rădășeni, la Fălticeni și în împrejurimi, la Lămășeni, Hreațca, Merești și Sasca Mică, acasă sau în instituții, în cancelarii și spații publice, în paraclisul inimii noastre ne-am bucurat privindu-i și acolo și în același timp aici pe cucernicii părinți Petru și Constantin, Ionel și Tudorel, Constantin și Liviu, Gheorghe și Daniel, Daniel și Ionuț, pe stareța Buciumenilor și pe primarul Rădășenilor. Și am avut alături alese fețe din ierarhia Bisericii Ortodoxe din Australia și Noua Zeelandă, din Europa de Nord, din Spania și Ungaria ori din episcopiile românești. Și pe colegii de seminar și teologie ai hirotonitului. Iar Doamna, mama Elena Aioanei, modestă și puternică, a trăit momente unice încercând să-și învingă emoția și să fie sprijin de nădejde fiului – episcop. Patriarhia s-a strămutat în toposul fălticenean, în catedrala din noi, pentru a celebra un om între oameni, un vrednic între vrednici, un ales între aleși, un credincios între credincioși. Momente unice și solemne: semnătura „din mila lui Dumnezeu… cu a mea mână”; îmbrăcarea veștmântului; Isaia dănțuiește; Laudatio Preafericitului Daniel pentru activitatea sacramental-liturgică și spiritul gospodăresc al Alesului: „Să ne rugăm pentru dânsul…”; cuvântul hirotonitului despre Treime și Unime, jurământul de supunere și ascultare, de respect al celor șapte Sinoade Ecumenice „cu sfântă emoție și mare evlavie”; investirea cu mantaua arhierească, crucea și mitra, însemnele păstorului ce-și păstorește turma. Chemarea la arhierie presupune dar și har. Și întoarcerea în timp prin câteva borne: biserica lui Zenovie de la Țarna-Mare, prezența arhimandritului Cleopa și a lui Paisie Olaru la Rădășeni, amintirile de la Sihăstrie și Neamț. Omagiu celor care l-au format. Și un cuvânt sincer „rădășenenilor și fălticenenilor mei dragi”. Am fost la Patriarhie? Sau Patriarhia și marele sărbătorit au fost azi acasă? Cântăm în cor, preoți și mireni: Axios! Dignus est! Vrednic este!