Prea Cuviosul arhimandrit Iachint
Existau însă relații neștiute de prea multă lume cu părinții monahi, o masă servită nu la trapeză, ci în chiliile prietenilor viețuitori intrând, pentru cei mai mulți dintre noi, în categoria festinelor cu adevărat deosebite. Nu știu dacă țuica sau vinul mănăstirești reprezintă cu adevărat altceva, dar atunci erau altceva… Acolo se puneau la cale „afacerile” cu statul în favoarea mănăstirii. A rămas în istoria mai puțin cunoscută a Rădăuților situația pe muchie de cuțit în care s-a aflat la un moment dat fostul director al IMIL Rădăuți, ing. Dumitru Parfene, care făcuse rost el știe cum de tablă de cupru pentru acoperirea Catedralei din Rădăuți, tablă care circula în țară numai cu aprobarea Elenei Ceaușescu. A aflat însă cabinetul doi și a trimis anchetă la Suceava, în fruntea echipei de controlori aflându-se unul dintre cerberii tovarășei. Lucrurile deveneau grave, numai că, dus la Putna în finalul controlului, a fost convins să întocmească un raport care să nu provoace consecințe pentru cei ce aduseseră tabla de cupru. Era aceasta o mare izbândă a obștii de acolo, a stăreției. Dar erau și izbânzi mai mici: am fost invitat de inginerul Dorin Chifan, șeful de la Rădăuți al întreprinderii de rețele electrice, la mănăstire. Ne-a servit chiar părintele econom, care, la sfârșitul mesei, i-a arătat inginerului factura privind plata energiei electrice pe ultima perioadă. Erau parcă 360 de lei… „Nu, părinte, e un zero în plus acolo!…” a ripostat Dorin Chifan și a tăiat cu pixul zeroul din coada sumei… Cum s-a descurcat el ulterior, nu se mai poate afla, căci a murit de tânăr, mănăstirea organizându-i parastasul de 40 de zile, ca unui trebnic slujitor, recunoscut drept ctitor. Asemenea titlu a mai fost obținut și de alți slujbași ai statului care ajutau mănăstirea în acele vremuri. Abia după Revoluție Putna a intrat în atenția noului ziar „Crai nou”. La rubrica „Din locuri interzise”, Doina Cernica realiza un reportaj la Mănăstirea Putna în februarie 1990. În cele două imagini propuse de Dumitru Vințilă se vede, se „simte” stânjeneala monahilor în fața aparatului de fotografiat și a întrebărilor ziariștilor (foto 1). Chiar și starețul de atunci al mănăstirii, Prea Cuviosul arhimandrit Iachint (foto 2) pare puțin încurcat de noua situație căreia trebuia să-i facă față, el, care primise atâtea oficialități, mai degrabă străine, de înalt rang. Ulterior, și semnatarul acestor rânduri i-a luat un interviu vrednicului stareț, interviu care nu a fost însă publicat, la sugestia ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, aflat la începutul păstoririi sale în Bucovina: „Părintele stareț spune prea pe șleau niște lucruri și nu-i momentul acum să învolburăm apele. Mai aveți răbdare…”. Au trecut peste două decenii de atunci și probabil că, odată cu mutările succesive ale redacției, manuscrisul s-a pierdut.
Comentarii