„Nocturna bibliotecilor“ la Suceava

> Activitățile vor începe vineri, de la ora 18, și se vor încheia după miezul nopții!
 

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” anunță o nouă ediție a „Nocturnei bibliotecilor”, eveniment cultural de anvergură națională, derulat sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu sprijinul IREX România și al Biblionet, programat la Suceava în seara/noaptea de vineri spre sâmbătă (26 spre 27 septembrie a.c.). Potrivit precizărilor managerului Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș, activitățile desfășurate în cadrul bibliotecii sucevene vor fi organizate împreună cu Centrul Cultural „Bucovina” (Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”) și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” (prin prof. Elena Istrate și elevi ai colegiului care studiază chitara), totodată cu implicarea trupei de teatru „Pi” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava și a artistului plastic Mihai Pînzaru-PIM. Iată programul complet al activităților de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”: 18.00 Nocturna bibliotecilor (deschiderea activităților); 18.05 – 19.00 „Maratonul lecturii!”, în limba română și engleză (Secția Împrumut pentru Copii); 18.30 – 19.30 Teatru de păpuși: „Pinocchio”, spectacol susținut de secția de teatru din cadrul direcției Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” a Centrului Cultural „Bucovina” (Sala de Artă „Elena Greculesi”), intrare gratuită; 18.30 – 23.55 Biblioteca publică în era digitală: „Laborator IT” (Sala de Internet); 19.00 – 22.00 „Revista presei… de ieri și de azi” (Secția Periodice); 19.30 – 20.30 Recital de chitară susținut de elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” (Sala de Artă „Elena Greculesi”); 20.30 – 21.30 Spectacol de teatru „Ai paria pe utopie?” (adaptare după „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vișniec), susținut de Trupa „Pi” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava (Sala mansardă), intrare gratuită; 21.30 – 23.00 Invitație la… Karaoke! (Sala mansardă); 23.55 – 00.05 „Se stinge lumina la bibliotecă”. În paralel: 18.00 – 23.55 „Să cunoaștem biblioteca!” – turul bibliotecii (din 30 în 30 de minute); 19.00 – 21.00 „Primește un portret de la Mihai Pînzaru-PIM” (hol etaj I, corp A); 19.00 – 22.00 „Lectura la ea acasă” – expunere și acces liber la albumele din colecțiile Sălii de lectură; 19.00 – 23.55 Vizionări de filme, jocuri, șah, lecturi publice și alte activități (Secția Împrumut pentru Copii). Alte activități: Ajută bibliotecile publice: „Donează o carte”; „Noaptea iertării” – fiecare abonat care a întârziat să returneze o carte o poate returna fără penalizări; „Înscrie-ți prietenul la bibliotecă” – concurs cu premii pentru cititorii care își vor aduce un prieten pentru a se înscrie la bibliotecă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI