Târnosirea Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Pâraie – Mălini

Sute de credincioși mălineni, și nu numai, au împânzit încă de la primele ore ale dimineții de duminică, 21 septembrie a.c., împrejurimea nou târnositei Biserici cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Pâraie, pentru a asista, cu mic cu mare, la sfințirea locașului.
 

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un ales sobor de preoți liturghisitori și arhidiaconi. Parohia „Nașterea Maicii Domnului” este păstorită de P.C. pr. Ștefan Brădățanu, care a fost hirotesit în treapta de iconom stravofor sau purtător de cruce de către Întâi Stătătorul Scaunului Arhiepiscopal al Sucevei și Rădăuților, la sfârșitul Sfintei Liturghii, tot atunci fiind hirotonit întru preot duhovnic și părintele Teodor Brădățanu. Un moment solemn l-a constituit acordarea diplomei de excelență pentru sprijinirea constantă a pompierilor militari părintelui prof. dr. Gheorghe Brădățanu din partea generalului de brigadă Ion Burlui, șeful ISU Bucovina Suceava, prezent la eveniment, și o diplomă de onoare și una de excelență ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, din partea aceleiași instituții pentru sprijinul pe care l-a acordat constant arhiereul nostru bisericilor militare. Din partea Societății Scriitorilor Bucovineni, prin criticul Nicolae Cârlan, preotului cărturar Gheorghe Brădățanu i s-a acordat diploma de excelență pentru întreaga activitate depusă în slujba slovei, o altă diplomă de excelență, de această dată pe linie didactică, fiindu-i acordată părintelui Brădățanu de către P.C. pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector pe învățământ religios în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, părintele Brădățanu predând religia la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din municipiul reședință de județ. Predica ÎPS Pimen s-a axat pe asumarea de către fiecare credincios a purtării Crucii, a iertării aproapelui nostru, nu în ultimul rând a grijii pe care trebuie să o purtăm față de cei nevoiași, dând din prinosul nostru celor aflați în nevoințe sufletești ori trupești. Arhiereul a vorbit și despre educația religioasă din familie și din școală, care trebuie să fie perenă. În vremuri de restriște, părintele Gheorghe Brădățanu a reușit să ridice vechea biserică din sat cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, pe care o păstorește și în prezent, a subliniat arhiereul nostru. Trecerea prin Sfântul Altar se va face timp de o săptămână, fiind singurul prilej când Biserica Drept Măritoare permite și femeilor accesul în Altar și atingerea Sfintei Mese Euharistice. Vom reveni.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: