Părea nemuritor

A plecat dintre noi, pe drum fără de întoarcere, un om care părea nemuritor prin neastâmpărul său. Nimeni nu-i dădea vârsta, pe care am aflat-o de pe ferpar, la moarte sa. Pe fața sa se vedea suferința, dar el avea mereu o vorbă: ,,mergem înainte”.

 

Își făcea mereu planuri de viitor. Ultimii ani din viață și-i dedicase satului său natal, Slătioara Stulpicani. Scrisese despre istoria satului, despre oamenii săi, despre biserica veche. Cea de a treia carte, dedicată școlii din sat, aștepta să fie dată la tipar. Profesorul Mircea Mihalea, cel căruia îi aducem acest omagiu la despărțire, și-a dăruit aproape întreaga viață copiilor. A fost peste 40 ani directorul Casei Pionerilor, acum Clubul Copiilor, instituție pe care, împreună cu colectivul pe care l-a condus și pe care l-a sprijinit tot timpul și după pensionare, a adus-o printre cele mai prestigioase din țară. Cercurile ce sunt organizate aici au obținut numeroase premii, medalii, distincții, chiar internaționale. Dar cea mai valoroasă realizare a sa este Satul de vacanță, de la poalele Deii, cel de al doilea sediu al Clubului, unde își mai desfășoară activitatea cu succes cercurile de carturi și sculptură. În căsuțele din sătuc, construite exclusiv prin muncă voluntară de către colectivul Casei și copii, și-au petrecut vacanțele, prin schimb de vizite cu alte instituții similare din țară, mulți școlari, cadre didactice din localități de pe litoral sau din alte zone ale țării. Cu un spirit gospodăresc și mobilizator aproape ieșit din comun, prin exemplul personal de hărnicie, dăruire și responsabilitate, Mircea Mihalea a înfăptuit multe, realizări mai importante sau mai mărunte, unele aproape nebăgate în seamă, în urbea în care a trăit și muncit, Câmpulungul Moldovenesc. De aceea, câmpulungenii care l-au cunoscut și prețuit, îi simt cu durere pierderea și mulți dintre ei au vărsat lacrimi când au aflat trista veste. Profesorul Mircea Mihalea, omul de cultură (nu lipsea aproape niciodată de la manifestările culturale organizate în oraș), va rămâne în amintirea noastră ca un om vrednic de toată pomenirea.