„Cum să spun că nu este sărbătoare ?…“

Schimbarea la față a Domnului este hramul Mănăstirii Slatina. Reproducem în această pagină, azi, după hram, un fragment din lucrarea de doctorat a părintelui Gheorghe Brădățan, susținută recent la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și având tema „Slujitori ai credinței strămoșești în anii totalitarismului, 1945-1989. Studiu de caz: Protopopiatul Fălticeni”.

 

Considerăm că astfel aducem și noi, cotidianul care oferă această pagină săptămânală vieții și istoriei Bisericii din nord de țară, prinosul de respect pe care îl merită Mănăstirea Slatina, ca adevărată „academie duhovnicească” în anii grei de ocupație sovietică până la scoaterea din mănăstiri a călugărilor în 1959, prin cruntă decizie a statului comunist. Mari monahi și duhovnici ai țării au ridicat faima mănăstirii până când, dintre toți cei alungați, doar părintele Paisie mai rămâne acolo, drept paznic… Dacă la venirea părintelui Cleopa la Slatina erau doar șapte călugări bătrâni, în numai câteva luni de zile – la 1 septembrie 1949 – obștea a ajuns să numere 36 de viețuitori, iar în patru ani de zile a ajuns, prin magnetismul marelui duhovnic, să numere până la 80-84 viețuitori, majoritatea tineri. Impresionant este faptul că unii din mulțimile de tineri, studenți, intelectuali, oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale care veneau cu sete pentru slujbele și predicile părintelui Cleopa și ale obștii sale de la Slatina rămâneau marcați și legați pe viață de puterea cuvântului izvorât din autentică trăire creștinească și rămâneau pentru toată viața la mănăstire, dorind să primească votul monahal și să devină ucenici ai lui Hristos. Viața duhovnicească a ajuns una exemplară, în permanent urcuș spre Hristos și propice marilor râvnitori de trai îngeresc. Însuși starețul Cleopa prezenta în anul 1950 un raport înaintea Vicarului Teoctist despre actualitatea vieții religioase de la Slatina: „Cu mila Domnului nostru Iisus Hristos și ajutorul Prea Curatei Sale Maici, situația se prezintă după cum urmează: pravila bisericii merge neschimbată după tipic. Utrenia la miezul nopții. Dimineața deșteptarea este anunțată prin clopot la ora 5. Până la 6 este timpul rezervat pentru canonul chiliei și rugăciunile dimineții. La 6 se sună clopotul pentru slujba acatistului ce se pune în fiecare zi, afară de sâmbăta și duminica, două acatiste ale Maicii Domnului și ale zilei. Sâmbăta se citește acatistul Bunei Vestiri, iar duminica, al Mântuitorului. Acatistele se slujesc cu canoanele lor complete și cu ectenii la pesna a 3-a și după a 9-a, când se pun cererile pentru diferitele nevoi ale credincioșilor. În timpul slujbei acatistului, monahii și frații stau în genunchi, ascultând slujba, iar preoții și diaconii trec toți în Sfântul Altar, unde se pomenesc pomelnicele, după cum sunt rânduite de eclesiarhul mare. După slujba acatistului, în zile de rând, rămâne în biserică numai preotul de rând, paraclisierul și strenarul, iar ceilalți se duc fiecare la ascultarea la care este rânduit de econom. Masa în zilele de post (luni, miercuri și vineri) se dă o dată în zi, la 3 după-amiaza. Cei mai râvnitori au blagoslovenie să postească până la apusul soarelui. În celelalte zile, masa se dă de 2 ori, la 11 dimineața și la 6 seara. La masă se citește regulat cuvânt. În zilele de lucru și când aveam puțini credincioși, se citește din învățăturile Sfinților Părinți, ca: Sf. Teodor Studitul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Efrem Sirul, Sf. Isac Sirul, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Ioan Gură de Aur, Viețile Sfinților, Filocalia și altele. Iar în duminici și sărbători, când numărul credincioșilor este mai mare, se citește „Tâlcuirea Evangheliei”, „Mărgăritarele”, și alte învățături ușoare, care pot ei înțelege, când se dau și lămuriri despre cele citite. Numărul închinătorilor ajunge în zilele de lucru între 20-40, iar în zilele de sărbătoare și duminica vin cca 300-400 și altă dată și mai mulți. Masa se servește aceeași, atât pentru sobor, cât și pentru închinători. Mărturisirea soborului se face o dată pe lună, obligatorie. Psaltirea se citește neadormită, la care ne rânduim cu toții câte 2 ore, începând cu starețul și până la ultimul frate. La fel se face prin rotație, cu toate ascultările, cu săptămâna”. Am redat tot acest raport de viață monahală de la Slatina pentru a înțelege efortul fizic și spiritual considerabil depus de viețuitorii de aici, conduși magistral de părintele Cleopa. Niciun timp nu era fără rost în parcursul fiecărei zile și a fiecărei nopți. Totul era valorizat la maxim pentru că acești monahi aveau conștiința înaltei viețuiri a sfinților părinți înaintași ai lor și în același timp erau conștienți de rolul lor comun în menținerea spiritualității românești după placul lui Dumnezeu. Un alt document cu valoare capitală în radiografia timpului petrecerii părintelui Cleopa la Slatina menționează un fapt impresionant: „…toți comuniștii, miliția cu soțiile din Fălticeni au depus – la Slatina – pomelnice «ca să se pocăiască»; n-a fost niciun incident; șeful postului Drăceni a dat vaca mănăstirii, pentru lapte; nu se face caz de minuni; partidul din Mălini l-a avertizat pe stareț că are informatori în biserică, iar Cleopa le-a spus că vor veni la mănăstire toți; autoritățile le dau zahăr și vor să le dea cartele, primăria din Fălticeni le dă tot concursul; evreii din Târgu Neamț vin la Cleopa”. Cred că acest document arată indubitabil forța spirituală și socială în același timp a Bisericii, precum și faptul că Biserica Ortodoxă se ruga pentru conducătorii ei comuniști – pentru că ei înșiși o cereau de altfel –, primea darurile lor care erau extrem de utile în traiul zilnic și avea siguranța că forța dragostei lui Dumnezeu, trăit și propovăduit mai ales în sfintele mănăstiri, îi cucerește, îi apropie, îi mângâie, îi întărește și îi mântuiește pe toți. Foarte abil, diplomat și duhovnicesc în același timp, trăitor cu acribie al canoanelor ortodoxe, Părintele Cleopa a susținut în mod repetat – în tot cursul anului 1950 – înaintea Mitropolitului Sebastian pentru ca la Slatina să fie hirotoniți noi preoți și diaconi, precum și hirotesiți câțiva duhovnici – care să răspundă nevoilor duhovnicești crescânde ale obștii și pelerinilor de aici. Părintele Cleopa practica o pastorație extinsă, ce cuprindea și copiii. Încuraja catehizarea acestora afirmând deschis: ,,Le voi da bomboane și ciocolată ca să-i atragem pe copilași în jurul bisericii, pentru că ei când vor vedea de la părintele o bomboană nu vor fugi de religie, ci vor veni în jurul preotului”. De asemenea, preoților din jur părintele Cleopa le împărțea cutii cu bomboane și cruciulițe pentru ca să poată da copiilor din parohiile lor. Asta nu înseamnă că scrisorile pe care părintele Cleopa le trimitea prietenilor săi nu erau interceptate, analizate și de multe ori chiar oprite în Dosarele Securității ca probe pentru eventuale procese, cum s-a întâmplat cu bogata corespondență avută de exemplu cu părintele Arsenie Boca. Părintele Cleopa a avut lângă el un informator special instruit ca să afle atitudinea sa față de regimul comunist și manifestările sale, însă diplomația părintelui Cleopa nu a avut nicio fisură în acest sens. De aceea, în anul 1952, în toiul nopții, Securitatea a descins în spațiul mănăstirii Slatina cu scopul declarat de a face o percheziție, dar de fapt cu scopul nedeclarat de a-i aresta pe duhovnicii Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc și fratele Constantin Dumitrescu. Desfășurarea anchetei de la Fălticeni a inclus următoarea afirmație, cu adresant părintele Cleopa: „Dumneata sabotezi economia națională și spui că astăzi este Gheorghe și mâine Vasile și este sărbătoare, iar oamenii pun țapina jos și nu mai lucrează!” Răspunsul părintelui a fost unul firesc: „Cum să spun că nu este sărbătoare, dacă este scrisă în calendar de Sfânta Biserică?” Dacă întrebi și acum localnicii din Slatina aceștia mărturisesc deschis: Aici la noi s-au adunat mulți sfinți. Sfinți mari, ascuțiți și străvezii la chip, cu bărbile lungi, buzele supte și ochi mustrători, spunând cuvinte atât de puternice, că puteau schimba lumea doar cu o singură rostire…. Când te uitai cum slujeau în biserică, ți se tăiau picioarele. Picai în genunchi singur, în fața lor. Câteodată, unii fugeau în pădurile dimprejur și nu se mai întorceau ani întregi. Trăiau „băgați pe sub rădăcini de copaci”, îngropați în pământ, ascunși de oamenii care căutau să-i omoare… Puterea vieții spirituale de la Slatina mijlocului secolului al XX-lea a făcut ca numeroase vetre monahale să ceară Mitropoliei de la Iași acceptul de a fi puse sub oblăduirea armatei duhovnicești conduse de generalul Cleopa Ilie. Arhivele Centrului Eparhial Iași consemnează în acest sens mănăstirile Vatra Moldoviței, Sihăstira, Sihla, Rarău, Râșca, Giurgeni și schitul Cămârzani. În toate aceste locuri de rugăciune permanentă părintele Cleopa și-a pus amprenta benefică. La Moldovița a trimis ca duhovnic pe protosinghelul Calinic Lupu, la Giurgeni pe ieromonahul Antim Azoiței, la via de la Cotnari a fost repartizat Paisie Olaru, la Seminarul Monahal de la Neamț a fost cedat părintele Arsenie Papacioc, iar la Râșca a fost trimis, pentru îmbunătățirea situației duhovnicești, ieromonahul Antonie Plămădeală. Despre mănăstirea Râșca la Arhivele Centrului Eparhial Iași se păstrează – din anul 1951 – un raport cât se poate de limpede cu privire la situația traiului mănăstiresc de acolo: „și cel mai neiscusit vizitator poate constata neîndemânarea atât în cele materiale, cât și în cele duhovnicești a actualei obști bărbătești de acolo. Ziduri ruinate, împrejmuite de bălării de cine știe când netăiate, curte neîngrijită, chilii murdare, unele prefăcute în magazii de lemne, case nevăruite – toate acestea lasă vizitatorilor o impresie dezolantă, de nelocuit, de pustiu. Cei 15 călugări au nume prost și oficiul lor acolo nu mai impune poporului. Unii, după informațiile chiar de la dânșii, au femei și chiar copii, deși noi nu credem că ar fi plini de atâtea metehne sufletești. În afară de acestea, mai toți au fost dăruiți de Dumnezeu cu metehne și trupești – un șchiop, un orb de un ochi, un orb de amândoi ochii, un cocoșat, unii cu fețele descompuse și priviri bizare, poate roade ale exceselor trupești”. Toată această situație a fost îndreptată – la sugestia părintelui Cleopa – prin trimiterea la Râșca a duhovnicului Kiril Seremet, școlit în obștea Sfântului Teodor Studitul de la Slatina, și prin înlocuirea obștii de călugări cu o obște nouă, de maici, venite de la Mănăstirea Agafton, puse sub conducerea stareței Nimfodora Baltag. În perioada stăreției părintelui Cleopa la Slatina s-a înființat, de fapt s-a redeschis, vechea școală monahală de aici. Actualizată bineînțeles. Era în anii 1950-1951. Mai întâi au fost școliți monahii, peste 20 pe an. Cursurile se țineau în fiecare zi. Erau cataloage, examene periodice. Se studia Sfânta Scriptură, Istoria bisericească, muzica liniară și psaltică, tipic bisericesc. Permanent – în trapeză – aveau loc analize duhovnicești, cu teme propuse de multe ori chiar de călugări. Varietatea temelor era evidentă. Marele avantaj al obștii și școlii de la Slatina era faptul că toate chiliile erau situate în incinta mănăstirii și astfel toată lumea trăia într-o spornică și evidentă comuniune. A venit apoi ziua de 5 martie 1953, care vestea sfârșitul liderului comunist Iosif Vissarionovici Stalin. De la județ s-a dat ordin strict să se facă slujbă de pomenire și să se tragă clopotele de trei ori pe zi pentru liderul sovietic. Părinții Slatinei s-au împotrivit, au refuzat. Dar un diacon a spus: „Pomenește, Doamne, pe robul tău, Iosif Vissarionovici Stalin” și pe loc, în același timp, un clopot a bubuit și s-a crăpat în turnul cel mare al mănăstirii! Începând cu anul 1956, Securitatea Suceava deschide un amplu dosar de urmărire a tuturor celor care aveau legătură cu Mănăstirea Rarău și cu personalitatea părintelui Daniil Sandu Tudor. Părintele Cleopa – ca apropiat al influentului Daniil Sandu Tudor – nu putea fi omis din acest dosar dublu: Slatina-Rarău. Astfel, călugărul Cleopa era menționat ca ,,element foarte mistic și cu multă influență asupra populației credincioase”. Doi informatori au fost pregătiți și trimiși în mod special pentru supravegherea părintelui Cleopa, dar raportul lor prezintă doar că acesta era ,,călugăr bigot și exagerat de mistic”. Spiritualitatea profundă și trăirea cu seriozitate a canoanelor și rânduielilor monahale ortodoxe îl făceau pe părintele Cleopa să fie astfel caracterizat de Securitate, cu un limbaj străin de Ortodoxie, dar nu străin de stilul general al rapoartelor Securității: cu termeni precum bigot, exagerat de mistic etc. La drept vorbind, în Ortodoxie spiritualitatea și urcușul spre Dumnezeu nu are limite, este infinit, astfel încât expresia exagerat de mistic este nepotrivită. Venise atunci, pentru a i se pierde urma, căci era urmărit de Securitate, cel care avea să devină mai târziu marele ierarh Antonie Plămădeală. Pr. GHEORGHE BRĂDĂȚAN