O zi neagră cu nebuni și mișei

N-aș fi crezut că scena politică se poate trezi din letargie prin congrese de partid desfășurate în plină perioadă estivală, când, scăpați de grijile curente ale serviciului, visăm îndeobște la valurile mării, la cetina Carpaților și la o halbă de bere înspumată. Căci ne păștea pericolul să avem o vară anostă, plicticoasă, iar alegerile prezidențiale din toamnă să fie câștigate tocmai de cine se pregătea.

 

Erau destule semne că PNL și PDL merg împreună către fuziune, dar, să recunoaștem, în afara presei, a televiziunilor, competitorii nu prea le luau în serios, considerând că declarațiile unioniste ale liderilor celor două formațiuni fac parte dintr-un scenariu electoral, de nu cumva vor fi fiind simple confuzii între visuri și realitate. O alianță pe tăcute Până acum, astfel de evenimente erau însoțite de certuri, animozități, neînțelegeri, însă negocierile între cele două formațiuni s-au desfășurat într-o stare relativă de acalmie și liniște, asta dacă excludem „gruparea miniștrilor trădători” din jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu, plecată din PNL odată cu ruperea USL și imediat cadorisită de PSD cu președinția Senatului. O altă curiozitate, nu doar din partea liberalilor, care se obișnuiseră cu dificultatea de a ajunge la un numitor comun, dar și a democrat-liberalilor, a fost unanimitatea voturilor pentru fuziune, statut, numele formațiunii, candidați, proceduri… și mai cu seamă faptul că aproape toți reprezentanții celor două partide vorbeau aceeași limbă. În plus, durata respectivelor congrese și lungimea speech-urilor miroase a blitzkrieg. Să fie într-un ceas bun! Pe unii, fapta i-a surprins A sosit însă și „ziua neagră”, vorba Elenei Udrea, când alianța premergătoare deplinei fuziuni a devenit realitate, iar delegații Congresului Liberal, ai Convenției Democrat-Liberale și apoi ai congresului unificat au votat în aceeași unanimitate. Cică de a doua zi, nu se va mai vorbi de PNL și PDL, ci doar de „marele PNL” și Alianța Creștin-Liberală. Ceea ce președintele PSD, Victor Ponta, anticipase încă din dimineața zilei de 26 iulie postând pe o rețea de socializare: „trădătorii câștigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt iar rușinea lor este compensată de o funcție în Partidul cu 100 de conducători (sau o reunire a nebunilor și mișeilor sub același acoperiș!)”. După care activiștii săi au continuat și mai abitir canonada împotriva noii formațiuni politice cu pretenții prezidențiale. De la pleonasm, la capra vecinului Iată că un simplu congres de reorganizare a unei formațiuni politice a retrezit la viață partidele, politica aprinzând din nou talkshow-rile arțăgoase, iar primele șarje împotriva noului PNL nu s-au lăsat așteptate. Udrea: „înmormântarea PDL… astăzi este o zi neagră în istoria politică… Partidul celei mai mari speranțe și (al) celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare!”. Tăriceanu: „Decizia de fuziune cu PDL a Congresului extraordinar al PNL… reprezintă încununarea cu succes(sic!) a eforturilor depuse de Traian Băsescu încă din 2005 de a subordona PNL”… Patru lucruri nu înțeleg în toată tevatura: 1. ce caută cuvintele eminesciene „nebuni și mișei” când e vorba de unificarea a două formațiuni, altele decât PSD. Și apoi, când trădătorii UNPR, ai PC și ai lui Tăriceanu li s-au alăturat social-democraților, gestul acestora a fost unul de mare onoare și demnitate? 2. PNL și PDL nu-și cântă propriul prohod, ci au pus în doi la căruța dreptei, pornită cu mai mari speranțe spre Cotroceni. Nu cumva Elenei Udrea și lui Victor Ponta li se face negru în fața ochilor privind la capra vecinului? Politica nu e numai vorbărie 3. Iohannis nu poate ține un discurs liber…, da, e corect, dar de când politica românească a devenit spectacol iar politicienii fac pe actorii toată ziua la televizor, ne plângem că ne merge prost. Nu mai bine trei cuvinte spuse clar decât „întunearicu de vorbe”? 4. Dar cu ideologia și cu programele, e adevărat, noua construcție politică nu excelează. Numai cu anunțarea a 10 ani de liberalism și cu proiectul unui președinte altfel nu se poate construi o formațiune politică de anvergură națională. În schimb, apropierea liberalismului românesc de ideea democrației creștine, cum o sugerează numele alianței, poate fi dătătoare de speranțe.