De ce legea nu-i vede pe toți?

De câteva luni asistăm la o bătălie surdă, una de la distanță, între două cazuri celebre ajunse în fața judecătorilor: Mircea Băsescu, fratele președintelui în exercițiu, și Dan Voiculescu. Cum fac unii justițiari un pas înainte într-un dosar, cum se întărâtă alți justițiari în celălalt dosar. Și viceversa. Dar nu despre asta va fi vorba.

 

Doar cu o floare… În opinia mea, e foarte bine că Justiția vrea să facă lumină în aceste cazuri care trenează de foarte multă vreme, dar presa scoate zilnic la iveală nedreptăți, furturi, delapidări a căror valoare e egală cu o bună parte din țară și din averea ei. Ți se face părul măciucă. Unele abuzuri, furturi s-au făcut la vedere, cinic și pe față, iar averile câtorva sute de inși au crescut peste noapte, încât cazurile au ajuns de notorietate. În doi-trei ani, fără să ne dăm seama, imediat după revoluție, România a devenit „țara tuturor posibilităților”, făcând de rușine „visul american”. Din nenorocire, spațiul public românesc nu este încă pregătit pentru o discuție, o analiză serioasă a fenomenelor amintite mai sus. Veți vedea că imediat se vor trezi destui să ne acuze de comunism, populism înfiorător, de egalitarism ca pe vremea lui Ceaușescu… Oricum, mai devreme sau mai târziu, cică furăciunile vor ajunge în instanțe. Dă, Doamne! Dar cu infracțiunile economice de miliarde și miliarde care deja s-au prescris cum rămâne? Un stat jefuit Astfel, din presă aflăm cum milioane și milioane de hectare de teren, inclusiv forestier și urban, clădiri imense, palate și vile din proprietatea statului au trecut fraudulos în proprietatea celor descurcăreți, a marilor prădători care le-au luat pe mai nimic cu pile, cunoștințe și relații ori au cumpărat drepturi mai mult ori mai puțin litigioase. Câți au suferit rigorile legii? Câte bunuri au fost recuperate? De prin 1997 încoace, după jurnaliștii de la Ziua News, au dispărut 61.000 de vagoane și peste 1.700 de locomotive. Vă puteți imagina o garnitură de tren de la Mangalia la Satu Mare? Numai fierul vechi din ele valora peste 365 milioane USD. Dar despre terenuri, clădiri, utilaje, kilometri de căi ferate… nu mai amintim. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat la CFR s-a întâmplat la majoritatea fostelor întreprinderi socialiste și cooperatiste. Câți au suferit vreo condamnare? Ce s-a recuperat? Toți au un nume rămas în acte Partea cea mai revoltătoare este că aceste bunuri au fost înstrăinate de funcționari, lucrători care le-au avut în gestiune și al căror nume este cunoscut, la fel cum este cunoscut numele celor ce și le-au însușit. Ani și ani s-au ferit din calea legii și, văzând că de fapt nimeni nu-i caută, nimeni nu le are grija, au prins curaj, au învățat noi tehnici de spoliere a banului public și-și continuă nestingheriți activitatea în afara legii. Acum Justiția vrea să ne demonstreze că nu are mamă, nu are tată, cercetând nume din ce în ce mai sonore. Dar devalizarea Bancorex și a altor bănci s-a făcut pe bază de acte tot de persoane suspuse. Își poate închipui cineva că a plecat vreun leuț sau dolar din bancă fără să fi semnat cineva pentru el? Ei bine, banii nu s-au mai întors, iar datoria a devenit publică. Și, dacă lucrul acesta s-a făcut cu premeditare, mizându-se pe toleranța și nebăgarea de seamă a cetățenilor contribuabili, nu cumva a fost atentat la siguranța națională? O Constituție degeaba Mulți dintre „oligarhii” de azi și-au rotunjit averile luând în locație de gestiune terenuri bogate în diverse zăcăminte, uzine, fabrici, clădiri, ateliere, hoteluri… contra unor sume derizorii, nici acelea plătite, cel mai adesea. De mai toate uzinele, mărețele ctitorii, dacă ne luăm după informațiile oferite de mass-media, s-a ales praf și pulbere. Au dispărut și gardurile. Din construcțiile industriale solide, unele noi-nouțe, nu a mai rămas piatră peste piatră. Vinovați cică sunt foștii comuniști, fosta Securitate și… criza, deși autorii au nume și prenume. Ba unii au fost promovați apoi în fruntea țării. Or articolul 16 din Constituția României spune cu maximă claritate: „(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege”. Nu știu cum se face că unii rămân cu bunurile furate, iar contribuabilii trebuie mereu și mereu să plătească. Ca-n zicerea străveche: hoțul de păgubaș.