Ovidiu Donțu îi cere rectorului Popa propuneri

Președintele executiv al organizației județene PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donțu, a declarat, joi seara, în emisiunea Ora de politică de la Intermedia TV, că a solicitat rectorului Universității Ștefan cel Mare din Suceava, prof. univ. dr. Valentin Popa, să-i propună amendamente la Legea educației.
 

Donțu a spus că a văzut că rectorul USV a declarat că rectorii universităților de stat nu au fost consultați la emiterea ordonanței de urgență care a adus 97 de schimbări Legii educației, motiv pentru care l-a contactat pe profesorul universitar Valentin Popa pe care l-a rugat să prezinte amendamente la această lege. „L-am sunat pe rector și l-am rugat să formuleze amendamente pe care să le susțin și care să fie pe placul mediului universitar”, a spus Donțu. El a arătat că ordonanța de urgență urmează să intre în dezbaterea Parlamentului, iar dacă există articole care sunt contestate, acestea vor fi modificate. Ordonanța de urgență privind modificarea Legii educației nu a fost discutată la ultimul Consiliu Național al Rectorilor de la sfârșitul lunii mai, a declarat, joi, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Valentin Popa. „Nimic, niciun aspect de acolo nu a fost discutat cu acea ocazie”, a spus Popa, într-o conferință de presă, menționând că doar Biroul CNR a avut acces câteva zile la conținutul acestei ordonanțe. El a apreciat că în textul ordonanței sunt și lucruri bune, dar că nu au fost solicitări ale universităților de stat. „Nimic de acolo nu a fost solicitat de universitățile de stat. Multe dintre lucruri nu aveau caracter de urgență”, a spus Popa.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI