Așa cum precizează și notița biografică din deschiderea cărții, și comunicatul de presă al instituției organizatoare, autoarea, diplomat de carieră, a venit în București în 1983 și a fost directoarea Bibliotecii Americane din București până în 1987. Evoluția pozitivă a bibliotecii americane s-a datorat interesului deosebit arătat de Kiki Skagen Munshi realităților și culturii românești. După o perioadă în care a fost atașat de presă la Atena, Sierra Leone, Tanzania, India, se întoarce în România între 2000 și 2002 la Ambasada din București. La 31 de ani de la venirea ei în România vorbește în lucrarea sa despre locuri, sentimente, oameni, amintiri care au impresionat-o profund. Să adăugăm acestor informații că o carte pentru copii a lui Kiki Shagen Munshi, care se petrece în India, a fost prezentată cu ceva timp în urmă în ,,Crai nou” – Literatură&Artă și că autoarea a fost prezentă la Suceava și la lansarea uneia din cărțile prietenei sale, poeta Adela Popescu. De altminteri, un rol important în alchimia cărții, sursă importantă de informații, l-a jucat neuitatul George Muntean, care i-a adus în atenție lui Kiki Skagen Munshi Bucovina natală, astfel că neuitata sa Bilca, despicată de cel de-al II-lea război mondial, reprezintă chiar o parte din spațiul de desfășurare a acțiunii romanului. Împreună cu Kiki Skagen Munshi și cu prietena sa, poeta Adela Popescu, ,,Șoapte în București” se află într-un veritabil turneu de promovare (cu ambele versiuni, în engleză și română), cu prezentări și lansări deja petrecute la Iași, Bilca și Rădăuți. Astăzi, la Suceava, vor vorbi despre carte scriitoarea Lucia Olaru Nenati, semnatara acestor rânduri, dar, desigur, și autoarea și prietena sa, și reprezentanți ai instituției gazdă. Contând pe cât mai mulți iubitori de literatură, cu toții vă așteptăm cu drag.
Astăzi, 18 iunie 2014, ora 12, la Muzeul de Științele Naturii, Muzeul Bucovinei ne prilejuiește întâlnirea cu o personalitate deosebită, Kiki Shagen Munshi, și cu romanul ei ,,Șoapte în București”, Compania, București, 2014, cu o prefață de cunoscutul istoric Dinu C. Giurescu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii