Suceava

Peste 300 de mărci și tipuri de bere, la Târgul de bere Auchan

În perioada, 4-17 iunie, Auchan îi invită pe suceveni, dar nu numai pe ei, la Târgul de bere.
 

Pe aleea centrală din hipermarketul din Lunca Sucevei, Auchan pune la dispoziția consumatorilor peste 300 de mărci și tipuri de bere de la producători din 20 de țări. Târgul se desfășoară sub deviza „Explorează noi destinații pe harta mondială a berii”, propunând amatorilor să aleagă dintr-o gamă variată, pentru toate gusturile și preferințele, oferta cuprinzând bere blondă, roșie, brună și neagră, bere cu diferite arome sau nefiltrată, bere bio, bere fără alcool sau puternic alcoolizată. „Oferta este tentantă atât pentru cunoscători, cât și pentru amatori sau cei care vor să încerce ceva special” a declarat ieri, într-o conferință de presă, Lucian Vacariuc, director de magazin. La conferință au mai participat Manuela Luca, asistent director, Bogdan Bejenariu, controlor de gestiune, Adrian Buzomală, manager de piață, și Maria Țugui, responsabil resurse umane. În cadrul Târgului sunt prezentate mărci de bere românească și internațională, selecționate fiind tipuri de bere de la renumiți berari din Belgia, Germania, România, Franța, Anglia, Scoția, Irlanda, Danemarca, Austria, Grecia, Italia, Turcia, Cehia, Polonia, Ungaria, Olanda, Spania, SUA, Mexic, China și Australia. Oferta se adresează și pasionaților în ale fotbalului. „Pentru ca serile cu prietenii și vizionarea meciurilor să fie și mai plăcute, am pregătit și o gamă de produse complementare: pahare, halbe, desfăcătoare, boluri de plastic și sticlă pentru snacksuri, tricouri cu steagurile țărilor participante la Campionatul mondial de fotbal 2014, lăzi frigorifice, pastile de răcire și alte surprize” a subliniat directorul de magazin. Cu acest prilej, Lucian Vacariuc a ținut să accentueze că Auchan manifestă deschidere către toate categoriile de producători locali. „Politica noastră este de a lucra cu producători locali, peste 400 de asemenea producători fiind angrenați, la nivel național, în procesul de remodelare a magazinelor. Obiectivul este să creștem cifra acestora, atât în țară, cât și în Suceava”, a conchis Lucian Vacariuc.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI