Carte de zidire sufletească

VII. Profesia și caracterul

 

4. Meseria de negustor e) Omul de încredere Cine își trece în revistă observațiile vieții ajunge la rezultatul că sunt puțini oameni absolut de încredere în îndeplinirea sarcinii sau a răspunderii lor: oameni cărora poți să le încredințezi o scrisoare sau să-i însărcinezi cu o solie, fără să-ți fie teamă c-au să-și uite însărcinarea sau o vor îndeplini de mântuială; oameni care, în îngrijirea unui copil sau a unui bolnav, se gândesc cu minuțiozitate la tot ce se poate întâmpla și pregătesc totul din vreme; în scurt, oameni pentru care orice răspundere pe care și-au luat-o devine centrul tuturor gândurilor, simțămintelor și puterilor lor de voință, în așa fel, încât nu sunt în stare să uite ceea ce li s-a încredințat. Talentul pentru atare comportament destoinic poate fi înnăscut în unele caractere. Noi toți însă ne dăm prea puțin seama câtă valoare și câtă cinste personală depind de exercitarea acestui talent. Un simț dezvoltat al răspunderii face să triumfe conștiința asupra frivolității și dezmățului, voința să triumfe asupra lenei, iar uitarea de sine, asupra interesului propriu. O destoinicie desăvârșită în îndeplinirea celor ce ni s-au încredințat, deprinderea de a fi exact până la capăt ar trebui să stea pe planul întâi în munca pentru perfecționarea caracterului. Florence Nightingale a arătat ce înseamnă adevăratul simțământ de răspundere în îngrijirea bolnavilor, câtă disciplină și dezinteresare presupune și cât de superficială e concepția răspunderii ce o întâlnim adeseori chiar la surorile de caritate. Ce înseamnă a fi răspunzător de ceva este, atât în cele mari cât și în cele mici, un lucru știut numai de puțini bărbați și de puține femei. Sunt multe surori de caritate foarte prevăzătoare cât sunt de serviciu. Nu se gândesc însă: oare ce s-ar putea întâmpla când nu voi fi aici? Căci e vădit că răspunderea nu constă numai în a face toate cum trebuie, ci și în a te îngriji ca ceilalți să facă la fel și nimeni să nu pună vreo piedică, din neștiință sau din răutate. Și aceasta se aplică nu numai la îngrijirea mai multora, ci și a unuia singur. Titlul acestui capitol din Florence Nightingale sună: Gândește-te la toate. Cerința de a prevedea totul se adre-sează oricui este răspunzător față de alți oameni, iar prevederea este de o importanță deosebită pentru întreaga noastră gândire, în lucrurile mari ca și în cele mici. Poți să înveți a fi temeinic, dacă voiești și dacă în adâncul tău conștientizezi cât de sus stă omul pe care te poți bizui deplin. Câte biruințe trebuie să fi câștigat asupra nepăsării înnăscute și a egoismului, spre a deveni un maestru în arta de a se gândi la toate! Cine vrea să ajungă un astfel de maestru să exerseze cu mărunțișurile de toate zilele; în călătorie, bunăoară, sunt nenumărate prilejuri să te lepezi de obiceiurile urâte sau dezmățate, în lămuriri, în rânduială, în alcătuirea bagajelor; să te deprinzi cu o concepție mai înaltă a preciziei și a prevederii și să ajungi om temeinic în ceea ce întreprinzi. Deplina concentrare sufletească asupra unor însărcinări și servicii simple, silința de a chibzui și de a te reculege pentru responsabilități care implică tăierea voii tale este o metodă neprețuită pentru a înviora conștiința și a te elibera de toate confuziile egoiste. Iar bucuria încrederii în cele mici ne îndrumă spre credința în cele mari. Aceasta ne pregătește, chiar de aici, de pe pământ, tainice fericiri. Căci ce glorie pământească are atâta farmec precum simpla mărturie a celor care ne spun între patru ochi: În tine mă pot încrede!