Nicolae Labiș – redivivus

Când, în 1985 sărbătoream la „Liceul Nicu Gane, cel cu porți de fier forjat”, cincizeci de ani de la nașterea poetului Nicolae Labiș, profesorul, muzeograful și cercetătorul Nicolae Cârlan era deja cunoscut în arena literară, încât, conducerea școlii l-a invitat să expună în bibliotecă, la activitatea omagială, documente din arhiva Labiș.

 

Temeinicirea pe criterii științifice a documentelor Casei de la Mălini reprezenta un indiciu privitor la un interval temporal suficient pentru pătrunderea în laboratorul intim al creației celui ce „la douăzeci de ani și încă unul” izbutea ca ghiersul său măiestrit să capete miros de Paradis. Cercetătorul s-a identificat cu autorul Primelor iubiri săpând în straturile memoriei locurilor inițiatice de unde-și trage seva lirismul labișian. Cândva, pe drumuri de munte, am avut privilegiul de a-l asculta pe regretatul universitar Mihai Drăgan vorbindu-mi de puntea afectivă ce-l lega de marele ipoteștean, ba chiar de transferul de personalitate, și chiar de identitatea trăirii și simțirii frumosului pur. Nu era vorba de un moft sau o poză poetică, ci de o sincronizare a orologiului interior la aceeași seismicitate emoțională. Aceeași chimie ideatică este întreținută de conviețuirea colocvială dintre editor și „spiritul adâncurilor”. Aceeași apropiere intimă, organică, aceleași afinități elective, ba chiar, același șuvoi de energie emanând din spațiul impregnat de spiritualitate. Similitudini revelatoare. Și-n ambele cazuri, opțiune interioară și rodire spirituală. Șaizecistul, buzduganul unei generații, este supus cu obiectivitate judecății la examenul timpului (și-l trece cu brio!), cercetătorul găsind argumente pentru a-l salva din capcana generaționistă și de a-i înscrie numele într-o istorie a dizidenței românești. Nicolae Cârlan trece poetul și poezia prin cutumele social-politice și artistice ale epocii, prin mizele identitare ale douămiismului, balanța valorică fiind echilibrată printr-o interpretare logică și pertinentă. Notorietate. Regal de spirit. Obârșii nimbate cu argint lunar și eșarfe de zăpadă prin experiența nativă a meșteșugului. Tonusul și vitalitatea celui ce simțea „că-s menit să înving veșnicii și genună” se pliază pe liniile de forță ale personalității exegetului. Bolnav de Nicolae Labiș, drumețind prin fondul arhivistic, cititor și editor, îndrăznește gândul integralei labișiene prin muncă asiduă și răbdare benedictină. Admirăm acribia și încăpățânarea cercetătorului, arhivistului, muzeografului, istoricului și criticului literar, în speță, a omului de cultură. Admirăm ucenicia la „Albumul memorial” (1987), „Virtuți și virtualități…” (1998) sau „Lupta cu inerția la modul prezent” (2001). Ne bucurăm de ineditele din „Dor căzut” (1987), de bijuteria celor „Trei poeme” ilustrate de regretata Ioana Nistor (1995), de „Doină întârziată” (2005) sau de ediția bibliofilă „Moartea căprioarei” (2005). Exercițiu îndelung „Dincolo de fruntariile poeziei” (2005), „Traduceri” (2007), „Corespondență” (2009). Nebănuite, dar necesare trepte pentru cartea – eveniment, pentru integrala Labiș, pentru prima ediție critică, pentru opera poetică, pentru opera omnia, pentru „Opera Magna”, pentru Corpusul labișian. Recuperare postumă și revigorantă reabilitare. Valoare clasicizată respectând canoanele filologice, consultând manuscrisele de la Academia Română și din Fondul Memorial Documentar al poetului, comparând manuscrisele olografe și pe cele dactilografiate, urmărind revuistica, antumele și postumele, cele 40 de ediții, ineditele, piesele de atelier, studiile critice și monografiile. În final Corpusul, o arhivă sistematizată realizat cu parcimonie, cu spirit disociativ și analitic, folosind un aparat critic serios însoțit de note și detalii. Cuprins generos gândit de la Cuvânt înainte la Interviul lui Florentin Popescu, de la poezii antume (din publicații și ediții) la poezii postume (în ediții, antologii, culegeri, manuscrise) și de la Alte genuri și specii literare (proză, publicistică, eseistică, încercări critice, traduceri, folcloristică, corespondență) la Addenda și referințe critice. Și în fiecare început de capitol, sistemic și sistematizat, argumentul și punctul de vedere al îngrijitorului și realizatorului ediției de referință, a cercetătorului avizat ce supune la proba timpului texte dintr-un context istoric făcând arheologie poetică, dovedind că și pentru el, scrisul este o virtute înnăscută. Benefic anul 2013 pentru integrala Labiș, dar și pentru Nicolae Cârlan. Restitutio in integrum, act major, editorul suprapunându-se convingerii poetice „ochiul rațiunii ne urmărește pururi deschis”. Nicolae Labiș nu este doar o amintire frumoasă acum, când am schimbat mileniul. Labiș s-a clasicizat. Readus cu energie tinerească în circuitul național, poetul „Luptei cu inerția” este o bornă esențială în liantul generațiilor. Semnalăm și eleganța grafică a opusului și munca asiduă pentru o realizare atât de pertinentă și de îndrăzneață, sprijinită și pe plan local, pentru că poetul de la Mălini este poetul nordului moldav și al Bucovinei. Și, negreșit, al României.