Iar acum – în cele din urmă doar fiindcă vă anunțăm cartea cea mai recentă – poetul. „Poem pentru Ulrike” (Ed. Vinea, București, 2013; ediția a II-a, revăzută și adăugită… cu 16 poeme noi): „dimineața-și aruncă hîrtiile goale/ prin cearșafuri întunecate.// viața trece încet prin stație” (p. 26). Florin Dan Prodan se documentează mereu, din rolul contemplativului, și chiar când nu scrie în mod explicit „road poetry”, semnează, în versuri, neașteptate reportaje postmoderne, în care exterioarele se întrepătrund cu interioarele, în care se rețin vocile și șoaptele (arar și strigăte), despre un eveniment perpetuu: poezia.
Carte, cinste cui te-a scris
Florin Dan Prodan? Insul aparent discret, călătorul (din Burdujeni, prin țară și prin lumea largă, până în Nepal sau Peru!), traducătorul, publicistul (colaborări variate la „Timpul”, „Suplimentul de cultură”, „Dilema Veche”, „Zona literară” etc.), chiar profesorul de poezie avându-și „catedra” oriunde (acolo unde nu neapărat doar tineri autori de versuri i se apropie și-l ascultă), managerul cultural (să amintim doar de Cenaclul „Zidul de Hârtie”, de cărțile și de evenimentele sale), redactorul de revistă (un câștig în echipa „Bucovinei literare”).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii