Ca niciodată până acum în istoria postdecembristă a localității, ineditul manifestărilor a fost reprezentat de un amănunt pe cât de la îndemână, pe atât de simplu și de frumos: elevi și profesori au îmbrăcat costumul național. În școli, s-a organizat un program artistic dedicat Marii Uniri, cu poezii și cântece în cinstea României și a românilor de pretutindeni, dar și în amintirea eroilor căzuți pentru atingerea acestui ideal. Activitatea a fost coordonată de consilierul educativ Mihaela Galan, iar la Școala Gimnazială Fântânele, de Elena Paveliuc. Un moment emoționant l-a constituit depunerea de coroane la monumentul eroilor din centrul satului Bănești de către Primăria comunei Fântânele, prin primarul Gheorghe Cornea, și directorul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Bănești, prof. Mihai Silviu. Ziua a fost continuată de o competiție șahistică – Cupa „1 Decembrie”, organizată de profesorul Gelu Leonte, între cei mai buni elevi ai școlilor din comună, concursul fiind câștigat de elevul Andrei Doroșcan de la Școala Gimnazială din Fântânele. „Cu toate că nu ar fi chiar ușor să păstrăm sloganul UE – unitate în diversitate – fără a pierde tradiția care ne-a consacrat ca popor, prin ceea ce s-a organizat cu acest prilej în școlile din comuna Fântânele, s-a demonstrat că în fiecare dintre noi există un sâmbure de mândrie legat de faptul că suntem români și ne bucurăm de țara noastră unită”, ne-a declarat directorul Silviu Mihai. (Prof. ESTERA POTOP)
Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu bucurie și mult drag și de elevii școlilor din comuna Fântânele.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii