S-a dat drept altul, dar era tot același: un hoț ordinar

 

În baza datelor și informațiilor strânse în cadrul activităților investigative, polițiștii au documentat activitatea infracțională a lui Ionuț A., de 29 de ani, din județul Botoșani, fiind probate mai multe acte materiale de furt săvârșite printr-un mod de operare inedit, respectiv prin declinarea unei alte identități. La data de 20.11.2013, polițiștii Postului de poliție Dumbrăveni au fost sesizați de Vladimir H., de 55 de ani, din localitate, despre faptul că un angajat sezonier la ferma pe care o admi-nistrează i-a sustras în mod repetat – în perioada 14/15.11.2013, respectiv 18/19.11.2013 – bunuri în valoare de 15.000 lei (două truse de chei mecanice, componente din cupru ale unor aparate de sudură, un ferăstrău manual, o drujbă mecanică și cabluri electrice). Cu ocazia cercetărilor, polițiștii l-au identificat pe autorul furtului ca fiind Ionuț A., de 29 de ani, din județul Botoșani, acesta prezentându-se părții vătămate ca fiind… o altă persoană din județul Botoșani. La data de 21.11.2013, în urma măsurilor operative întreprinse, autorul furtului a fost prins pe raza localității Durnești, județul Botoșani. Față de acesta s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat și s-a luat măsura reținerii preventive pe o perioadă de 24 ore. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale a suspectului. „Atragem încă o dată atenția cetățenilor cu privire la adoptarea unor măsuri minime de siguranță care să îi ferească de situații victimale. Solicităm cetățenilor să nu permită accesul în locuințe, curți, incinte și alte proprietăți a unor persoane necunoscute” se arată într-un comunicat semnat de șeful Biroului de presă al IPJ Suceava, insp. princ. Ionuț Epureanu. „S-a constatat faptul că, în dese rânduri, lucrătorii sezonieri care solicită să desfășoare activități la stâne, ferme, pe terenuri agricole au și preocupări infracționale sau sunt persoane care se sustrag executării unor pedepse sau urmăririi penale. Faptul că astfel de persoane primesc acceptul unor cetățeni de bună-credință pentru a efectua diverse activități, îngreunează acțiunile de urmărire și investigare desfășurate de polițiști, dar îi și expun pe angajatori pericolului victimizării. De multe ori, infractorii declară o altă identitate, astfel încât identificarea ulterioară a acestora este dificilă, iar prejudiciul provocat este greu recuperabil” se mai arată în comunicat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI